CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

"Steluțele" profesoarei Dorina Popa au strălucit la Art Dance Festival. Premiul I și calificarea la Campionatul Mondial de Talente din SUA, din 2020

- Eveniment -

În week-end-ul trecut, la București, la Palatul Național al Copiilor, au avut loc două concursuri naționale de dans de cel mai înalt nivel. La ambele concursuri, balerinele de la Câmpina, pregătite de Dorina Popa, au obținut premii importante. De altfel, fetele ne-au obișnuit să revină acasă, chiar și de la competiții grele, desfășurate în companii selecte, cu multe premii și trofee. Așa a fost și acum, dar la premiile obținute de această dată se adaugă și o mare surpriză.

Primul concurs, Art Dance Festival 2019, s-a desfășurat sâmbătă, 26 octombrie, iar printre participanți s-a numărat grupul "Steluțele" de la Clubul de Dans Dorina Pop din Câmpina. Fetițe cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani, superbe, care au dansat la categoria Jazz / Show-dance. Și au câștigat premiul I cu dansul "Sing, sing, sing", dar mai mult decât atât, vor reprezenta România la cea de-a 24-a ediție a Campionatului Mondial de Talente care se va desfășura anul viitor, în perioada 24 iulie - 2 august, la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii. Juriul concursului a apreciat nivelul tehnic și calitatea dansului, varietatea coregrafică și expresivitatea "Steluțelor", astfel că ele au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Duminică, 27 octombrie, a avut loc ediția a VII-a a "Bucharest Dance Awards", un concurs extrem de puternic, la care au participat 42 dintre cele mai importante școli și cluburi de dans din România. Iar balerinele de la Câmpina au strălucit din nou și și-au îmbogățit palmaresul cu multe premii:
Carolina Lăcătuș și Alexandra Bordea – Premiul I, dans clasic 4-6 ani, Duo "Little Balerinas"
Grupul “Attitude” – Premiul I și trofeul secțiunii, dans clasic 7-9 ani, "Grande Waltz"
Carolina Lăcătuș - Premiul al II-lea, dans clasic 7-9 ani, solo, "Birthday variation"
Ștefania Panaitescu – Premiul al II-lea, dans clasic 10-12 ani, solo amatori, "Birthday variation"
Ioana Crijanovschi – Premiul al III-lea, dans clasic 10-12 ani, solo amatori, variație “Paquita”
Dans Clasic 10-12 ani, solo profesioniști
- Andra Anghelache – Premiul I, “Scufița roșie”
- Andreea Geantă – Premiul al II-lea, variație “Pas de trois”
- Ingrid Motoroiu – Premiul al III-lea, "Silver Fairy"
Dans clasic 10-12 ani, profesioniști poante
- Carolina Neagu – Premiul I, "Spring Fairy"
Dans clasic 10-12 ani, duo profesioniști
- Andra Anghelache și Andreea Geantă – Premiul I, “Variația prietenelor”
Dans Clasic 10-12 ani grupuri profesioniști
- Grupul “Allegro” – Premiul I, "Primăvara"
Dans clasic 13-15 ani, solo amatori poante
- Sara Bogza – Premiul I, "Candide Fairy"
- Ștefania Ionică – Premiul al II-lea, variație " Esmeralda - Pas de six"
Dans clasic 13-15 ani, solo amatori
- Sara Bogza – Premiul I și Premiul special, variație “Paquita”
- Teodora Morar – Premiul al II-lea, variație “Cupidon”
Dans liric 10-12 ani, solo profesioniști poante
- Carolina Neagu – Premiul I, "Tango to Evora"
Dans liric 10-12 ani duo profesioniști
- Andra Anghelache și Andreea Geantă – Premiul I, "Dream it possible"
Dans liric 13-15 ani, duo profesioniști
- Bianca Dogaru și Ștefania Ionică – Premiul I, "Light me up"
Cabaret 10-12 ani, solo profesioniști
- Ingrid Motoroiu – Premiul I, "Boogie Woogie"
- Andreea Geantă – Premiul al II-lea, "Sally's Dance"
Dans de caracter 10-12 ani, duo profesioniști
- Ștefania Panaitescu și Ioana Crijanovschi – Premiul I, "Piefke und Pufke Polka"
Dans contemporan 10-12 ani, grup amatori
- Grupul “Ensemble” – Premiul al III-lea, "Believer"
Ce-ar mai fi de spus? Felicitări acestor fetițe minunate, felicitări profesoarei Dorina Popa și nu doar pentru aceste rezultate, ci și pentru munca teribilă care stă în spatele performanțelor! Și, bineînțeles, felicitări părinților acestor copii pentru susținerea lor permanentă!


29 Oct 2019 19:44 8225 vizualizari


Comentarii






112 vizualizari 26 Oct 2026 18:55 Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

citeste mai mult
1157 vizualizari 25 Oct 2026 19:08 Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina printr-o ceremonie simplă, emoționantă pe alocuri

Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina printr-o ceremonie simplă, emoționantă pe alocuri

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

citeste mai mult
561 vizualizari 24 Oct 2026 20:30 Matineu Elstar, un debut poetic și o amintire frumoasă

Matineu Elstar, un debut poetic și o amintire frumoasă

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

citeste mai mult
1037 vizualizari 17 Oct 2026 19:49 „HYPERBOREAN FOLKLORE”, mai mult decât un album de fotografie. Un adevărat poem dedicat costumului tradițional românesc

„HYPERBOREAN FOLKLORE”, mai mult decât un album de fotografie. Un adevărat poem dedicat costumului tradițional românesc

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV