Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
28 ianuarie...
2008 – Consiliul Local Câmpina aproba acordarea titlului de cetățean de onoare al Câmpinei profesorului Alexandru Maxim Blanck, pentru meritele deosebite în activitățile sale didactice și obștești. Proiectul era inițiat de regretata Jenica Tabacu. Născut pe 10 august 1937, la Ploiești, profesorul Alexandru Maxim Blanck este una dintre cele mai apreciate personalități câmpinene din domeniul educației, profesor de limba engleză, dar și director al Școlii Generale nr. 2 (actuala Școală Centrală) timp de mai mulți ani. De asemenea, Alexandru Maxim Blanck a fost consilier local în mandatul 1996-2000. (foto - profesorul Blanck, în anul 2013, cu ocazia Zilei Naționale, primind din partea primarului Horia Tiseanu o medalie jubiliară)
(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

"STEAM HUB Câmpina - Educație prin experiment, inovare și creativitate” este un proiect inițiat și elaborat de prof. Alina Botoacă, directorul Clubului Copiilor Câmpina, împreună cu echipa de cadre didactice a instituției.

Primăria Câmpina a lansat o provocare, zilele trecute, invitându-i pe câmpineni să propună proiecte cu finanțare din fonduri europene pentru perioada 2028-2034.

Primăria municipiului Câmpina a adus în consultare publică un proiect de hotărâre privind desființarea Serviciului social „Cantina de ajutor social” Câmpina și stabilirea acordării unor beneficii de asistență socială sub forma de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.