CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Accident grav pe DN1, la Nistorești. Trei persoane sunt rănite

- Social -

Accident grav pe DN1, la Nistorești. Trei persoane sunt rănite

Două mașini s-au ciocnit frontal, în această după-amiază, pe DN1 la km 99+600 m, pe raza orașului Breaza, cartierul Nistorești. Trei persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă și au fost transportate de ambulanțele Smurd la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Accidentul s-a produs în jurul orei 16.30. Au fost implicate două autoturisme - un Porsche Cayenne, cu număr de înmatriculare de București, condus de o tânără de 29 de ani și un Seat înmatriculat în Prahova, în care se aflau doi tineri - conducătorul auto (26 de ani) și pasagera din dreapta (de 22 de ani), ambii din Comarnic. Cel mai probabil, una dintre mașini a pătruns pe contrasens, impactul dintre cele două autoturisme fiind deosebit de puternic. A fost nevoie de intervenția echipajelor ISU de la descarcerare pentru a-i scoate pe tinerii răniți din Seat. În zona în care s-a produs accidentul sunt blocate complet cele două benzi ale DN1, pe sensul de mers spre Brașov, circulându-se dirijat, pe câte un fir în ambele sensuri, pe sensul de mers spre Ploiești. Se circulă foarte greu, cozile de mașini fiind întinse pe câțiva kilometri. Polițiștii continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii acestui eveniment rutier.


16 Oct 2016 17:14 22612 vizualizari


Comentarii






  • 19.10.2016 21:17 iancu adrian Pasagerii din Seat erau din NISTORESTI
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
384 vizualizari 12 Nov 2026 14:42 „Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

„Cusătură Națională” – spectacol-lectură și masă comunitară la Provița de Sus

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

citeste mai mult
2275 vizualizari 11 Nov 2026 17:53 La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

La Câmpina, pe Strada Griviței, nr. 2B, medicul Bogdan Apipie oferă soluții pacienților cu gonartroză. Programări se pot face la telefon 0752.810.116

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto). 

citeste mai mult
758 vizualizari 10 Nov 2026 13:09 La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

La Casa Augsburg, fiecare eveniment devine o amintire de neuitat!

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

citeste mai mult
1918 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV