A fost, foarte probabil, cea mai amuzantă declarație din timpul ședinței Consiliului Local Câmpina, care a avut loc joi, 30 ianuarie 2025. Mai ales că liberalul părea să fie foarte serios... spre amuzamenul tuturor celor din jur - consilieri și, deopotrivă, angajați ai Primăriei Câmpina.
La unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi - aprobarea listei imobilelor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ din Câmpina, viceprimarul Livia Lupu, inițiator al acelui proiect, a venit cu un amendament destul de stufos.
Florin Marcu a cerut ”retragerea proiectului, pentru că amendamentul are nevoie de studiu și trebuia să fie transmis consilierilor cel puțin cu 24 ore înaintea ședinței”.
Livia Lupu a explicat că nu-l retrage, fiind vorba mai degrabă de o chestiune tehnică, moment în care a intervenit consilierul Rudolf Leica: ”Dar în mandatul trecut, când votați în ședințe de îndată proiecte de sute de pagini, atunci aveați timp să le studiați?” Replica lui Marcu a stârnit hazul general: ”Proiectele votate de mine în mandatul trecut au fost aproape perfecte!”
Apoi, la vot, consilierul Marcu a fost singurul care nu a votat în favoarea acestui proiect despre care știe toată lumea că este mai mult o formalitate, dar care trebuie îndeplinită.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.

Administrația locală a încheiat procedura de achiziție prin cumpărare directă a serviciilor de proiectare pentru parcarea din zona Spitalului Municipal Câmpina.

Din vara anului trecut, administrația câmpineană a început o activitate dificilă, laborioasă și care - cu siguranță - va genera multe dispute. Este vorba de marcarea și inventarierea locurilor de parcare.

Un cititor CâmpinaTV.ro a surprins în cursul după-amiezei de miercuri, 21 octombrie, aceste imagini.