Ediția 2024 a Campionatului Național de Motocros a debutat pe circuitul Oltenia Racing Park, de la Voineasa - Olt, lângă localitatea Balș. La startul mai multor categorii s-au aflat și sportivi de la Moto Club Lido Câmpina.
În absența lui Sebastian Strechioiu, care d-abia a început refacerea după operația suferită la umăr, cea mai bună clasare a obținut-o Marcel Vișoiu - locul 3, la categoria veterani 2. De asemenea, de la Lido Câmpina au mai participat Radu Diaconu - locul 6 la categoria juniori mici 50cmc (doar 6 ani, la prima lui cursă, fiul fostului sportiv de la Lido, Bogdan Diaconu) și Alin Pandele - locul 8, la categoria MX2.
Următoarea etapă a Campionatului Național de Motocros este programată în week-end-ul 13-14 aprilie, pe circuitul de la Zărnești, județul Brașov.

Muscelul a avut o deplasare dificilă la Urlați, în fața unei echipe care arată mult mai bine decât în sezonul precedent.

CS Câmpina a făcut o bună repetiție înaintea derby-ului cu liderul CS Cornu, întâlnind pe teren propriu formația AFC Brebu (foto), o echipă cu mult peste ceea ce a fost sezonul trecut.

Sâmbătă și duminică au loc jocurile etapei a 11-a din Liga a 4-a Prahova.

Junioarele mici ale CS Câmpina au avut o misiune facilă în deplasarea de la Valea Călugărească.