În urma creșterii ratei incidentei infectării cu COVID-19, la nivelul Prefecturii Prahova s-au luat astăzi o serie de măsuri.
Una dintre aceste măsuri vizează Spitalul Municipal Câmpina, care de marți, 7 septembrie 2021, redevine integral unitate suport COVID-19. Până atunci vor trebui externați toți pacienții aflați acum în spitalul câmpinean. Măsura nu se aplică Secției de recuperare medicală. Camera de Primiri Urgențe va funcționa normal, pentru toți pacienții, însă în spital vor fi internați doar cei infectați cu SARS-CoV-2.
Vă reamintim faptul că Spitalul Municipal a fost unitate suport COVID-19 în martie 2020, aici fiind preluate urgențele medico-chirurgicale, fiind aduși pacienți cu diferite probleme de sănătate, dar și infectați cu SARS-CoV-2. Aceasta a fost situația până la 1 iulie 2021, când spitalul a fost redeschis parțial pentru pacienții non-COVID. Acum, odată cu valul patru COVID, se revine la situația de dinainte de 1 iulie, iar pacienții non-COVID din Câmpina și împrejurimi, care au nevoie de serviciile spitalicești, vor fi îndreptați cu precădere spre Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, dar și spre alte spitale din județ, în funcție de problemele pe care le au. Secția ATI va fi reîncadrată ca Secție ATI-COVID.
Potrivit Prefecturii Prahova, incidența cumulată a cazurilor active (din ultimele 14 zile) din județ, calculată la 1.000 de locuitori, este de 0,40. Într-o singură localitate, Gornet, incidența este de 2,51 cazuri la mia de locuitori.

Vineri după-amiază, în jurul Lacului Brebu era agitație mare, inclusiv mașini de poliție și o ambulanță.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o imagine surprinsă pe Strada Griviței, în spatele blocurilor de la Milia.

România a pus la dispoziția Comisiei Europene documente confidențiale referitoare la anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Orice român știe cât de greu merge justiția în țara aceasta... Că de multe ori lucrurile se tărăgănează pentru a se ajunge la prescriere. În cazurile de omor nu există, însă, prescriere... Așa că este cu atât mai greu de înțeles de ce procesul privind crima de pe Aleea Scărișoara din Câmpina a ajuns la al 21-lea termen și tot atâtea amânări.