Sigur, orice furt este reprobabil și nu trebuie încurajat sub nicio formă. Dar când într-o țară ajunge să se fure de mâncare, este evident că cea mai mare parte a vinei este undeva spre clasa politică și conducători, nu spre amărâtul care recurge din disperare la un astfel de gest.
S-a întâmplat așa ceva și în Prahova, la Mărginenii de Jos. La sesizarea administratorului magazinului, polițiștii au identificat rapid autorul - o femeie de 26 ani, din comuna Fiipeștii de Târg. Femeia s-a ales cu dosar penal.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...