Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul condus de un bărbat, însă acesta și-a continuat deplasarea, pentru o scurtă distanță, oprind într-o parcare.
Ulterior, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, polițiștii i-au solicitat bărbatului documentele personale și ale autoturismului acesta refuzând să le prezinte. S-a stabilit identitatea conducătorului auto, ca fiind un bărbat de 49 ani, din localitatea Filipeștii de Târg și, întrucât emana halenă alcoolică, i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest. În acel moment, bărbatul a luat bicicleta pe care o avea în autoturism și s-a urcat pe aceasta, încercând să părăsească zona. A fost oprit de polițiști și încătușat.
Individul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, refuzând prelevarea. În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs fapta, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge, a mai menționat sursa citată. Incidentul s-a produs duminică seara, în jurul orei 22.00.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.