Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ploi torențiale și abundente, cu acumulări de peste 90 litri/mp în perioada duminică, 29 septembrie, ora 10.00 - luni, 30 septembrie, ora 12.00.
În acest context, fiind și Prahova vizată de această atenționare meteorologică, în cursul zilei de sâmbătă au existat mai multe ședințe și videoconferințe, în care s-au luat măsurile necesare pentru prevenirea efectelor codului portocaliu de ploi torențiale și abundente.
Astfel, duminică dimineață, începând cu ora 8.00, vor fi activate grupa operativă și CJCCI (Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției), fiind dispusă și creșterea capacității operaționale la nivelul subunităților de intervenție.
La videoconferințele din cursul zilei de duminică au fost prezenți ministrul de Interne - Cătălin Predoiu, șeful Direcției pentru Situații de Urgență - dr. Raed Arafat, secretarul de stat Aneta Matei, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU - col. Florea Constantin.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.