CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

O zi a zâmbetelor și gândurilor bune la Târgul de Crăciun de la Grădinița nr. 2 din Filipeștii de Pădure

- Eveniment -

O zi a zâmbetelor și gândurilor bune la Târgul de Crăciun de la Grădinița nr. 2 din Filipeștii de Pădure

Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din Filipeștii de Pădure a devenit, pentru o zi, tărâmul lui Moș Crăciun. Moșul a venit însoțit de Olaf și de spiriduși și le-a oferit copiilor, pe lângă cadouri, momente de neuitat.

Moș Crăciun a avut parte și de o surpriză. A descoperit aici, la grădinița din Filipeștii de Pădure, un Târg de Crăciun în toată regula, o adevărată desfășurare de forțe, un eveniment în care toată lumea s-a implicat cu tot sufletul - copii, părinți, cadre didactice. A fost prima ediție a Târgului de Crăciun organizat la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din Filipeștii de Pădure, o ediție desfășurată sub semnul magiei sărbătorilor de iarnă și al faptelor bune făcute pentru semeni, pentru comunitate. Pe parcursul unei zile întregi, a fost sărbătoare la grădiniță, s-a cântat, s-a dansat, au venit oaspeți dragi, s-au făcut fotografii, iar de la Târgul de Crăciun nu a plecat nimeni cu mâna goală. Ar fi fost imposibil acest lucru având în vedere produsele delicioase și frumoasele decorațiuni realizate de părinți și copii.
La Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 se întâmplă mereu lucruri frumoase, dar acest târg a ridicat ștacheta și nu doar pentru că a avut mare succes ca eveniment în sine, atrâgând foarte multă lume, ci și pentru a reușit să readucă aici copii care sunt acum la școală, însă nu au uitat de draga lor “grădi” și de doamnele educatoare, și au revenit pentru a se bucura împreună de o zi minunată. Și absolut toți copiii au primit cadouri de la Moș Crăciun, preșcolarii de azi și preșcolarii de ieri, acum elevi la școala din comună. L-au ajutat pe Moș Crăciun să-și umple sacul reprezentanții societăților comerciale Steel Art Com, Derpan, Gallvarsa Group și Nicodim Dendi, iar printre oaspeții dragi copiilor s-a aflat și Lorena Crintea, managerul Elstar Group Câmpina, un prieten apropiat al grădiniței din Filipeștii de Pădure.
Directorul acestei instituții, Ramona Vulpe, a avut emoții mari pentru această zi plină de activități și de surprize, dar totul a mers ca pe roate, așa cum se întâmplă atunci când pui mult suflet în organizarea unui eveniment pentru copii. La reușita evenimentul au contribuit și părinții. De altfel, Asociația ProEducație (a părinților de la Grădinița nr. 2) a strâns fondurile provenite din donațiile de la târg și le va folosi tot în beneficiul copiilor, pentru proiecte și pentru cazuri sociale.
Mai trebuie spus un lucru. Printre oaspeții grădiniței s-au numărat și foarte talentații copii de la Ansamblul “Mlădițe de Filipești” (profesor coregraf Felicia Ispas), care au cântat colinde și au dansat dansuri specifice sărbătorilor de iarnă; Ansamblul "Florile muntenești" din Filipeștii de Târg (profesor coordonator Ana Maria Ilinca) și Trupa Balcanik Kids din Măgureni (profesor Andrei Anghelescu).
A fost o zi minunată pentru gazde și oaspeți, o zi a zâmbetelor și gândurilor frumoase.


20 Dec 2024 10:51 2106 vizualizari


Comentarii






839 vizualizari 26 Oct 2026 18:55 Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

citeste mai mult
1545 vizualizari 25 Oct 2026 19:08 Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina printr-o ceremonie simplă, emoționantă pe alocuri

Ziua Armatei, sărbătorită la Câmpina printr-o ceremonie simplă, emoționantă pe alocuri

Cel mai frumos moment al manifestării organizate la Câmpina cu ocazia Zilei Armatei Române a fost intonarea Imnului Național de tânăra soprană Livia Pisăliță. Interpretarea sa a atins cele mai sensibile coarde patriotice, atmosfera fiind cu adevărat înălțătoare.

citeste mai mult
725 vizualizari 24 Oct 2026 20:30 Matineu Elstar, un debut poetic și o amintire frumoasă

Matineu Elstar, un debut poetic și o amintire frumoasă

Emilia Luchian a lansat în cadrul Matineului Cultural Elstar primul său volum de poezie - „Diagnostic de veghe”, apărut chiar la Editura Elstar.

citeste mai mult
1064 vizualizari 17 Oct 2026 19:49 „HYPERBOREAN FOLKLORE”, mai mult decât un album de fotografie. Un adevărat poem dedicat costumului tradițional românesc

„HYPERBOREAN FOLKLORE”, mai mult decât un album de fotografie. Un adevărat poem dedicat costumului tradițional românesc

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV