În cursul zilei de vineri, 5 mai, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Brebu, pe numele căruia Judecătoria Câmpina a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost condus la Penitenciarul Mărgineni, în vederea executării pedepsei.
(Foto cu caracter ilustrativ)

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.

De câteva zile, în zona centrală, chiar pe Bulevardul Carol I, în zona Salcie, au avut loc primele lucrări de asfaltare după intervențiile la rețeaua de gaze.

HidroPrahova a demonstrat că poate reacționa și rapid, în anumite situații...