Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea bani pentru a-și exercita influența pe lângă funcționari ai Ministerului de Interne, pentru a facilita admiterea unui copil la Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. Pentru suma de 3.500 euro, bărbatul - fost polițist - promisese denunțătorului, chiar tatăl copilului care își dorea admiterea la Școala de Poliție Câmpina, că va rezolva lucrurile.
Iată comunicatul integral transmis de Direcția Generală Anticorupție:
”La data de 30 septembrie a.c., la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Tribunalul Buzău a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În fapt, în urma denunțului formulat de o persoană fără calitate specială, la data de 29 septembrie 2022, ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Buzău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, au procedat la organizarea și prinderea în flagrant, în aceeași zi, a inculpatului, în timp ce primea suma de 2.500 de lei reprezentând ultima parte din suma totală primită, respectiv 3.500 de euro, bani pretinși și primiți în tranșe cu ocazia unor întâlniri anterioare.
În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a pretins că are influență pe lângă funcționari M.A.I. din cadrul comisiei de organizare și desfășurare a examenului de admitere la Școala de agenți de poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, pentru a-i facilita fiului denunțătorului promovarea examenului de admitere în cadrul acestei instituții de învățământ.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a inculpatului. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DGA.

Realizat recent, în mandatul precedent, terenul de fotbal din comuna Șotrile o ia, încet, dar sigur, la vale!

După cum am scris într-un articol anterior, Consiliul Local Câmpina a adoptat miercuri, 4 noiembrie 2024, un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru achiția de microbuze electrice. Iar la finalul acestei ședințe s-a aflat că prețul unui microbuz este estimat la 360.000 euro.

Adoptarea de Guvernul Niculescu a unei ordonanțe de urgență care limitează (din nou) cheltuielile în administrațiile locale, a provocat o reacție din partea primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.

La 36 de ani de la ieșirea din dictatura comunistă, Guvernul condus de Peter Magyar a deschis “dosarele informatorilor” din Ungaria. Faptul că documentele pot fi consultate de public constituie un eveniment istoric și este, în același timp, o promisiune îndeplinită a premierului Magyar și a partidului său – Tisza.