Ceea ce am semnalat zilele trecute, în urma ședinței Consiliului Local Câmpina din 30 septembrie 2021, când ridicam un mare semn de întrebare asupra viitorului Coaliției de drepta, s-a lămurit în foarte scurt timp: Coaliția de dreapta din Consiliul Local Câmpina (formată USR PLUS, PNL, PMP și Cezar Grama) nu mai există! Oricum, nu a avut un certificat de naștere, un document oficial de constituire, așa că nu va avea nici certificat de deces, dispărând la fel de subit cum a apărut.
Informația a fost prezentată de președintele PNL Câmpina, Marian Nistor, care a fost invitatul nostru la o emisiune pe tema împlinirii unui an de la alegerile locale. ”Liviu Dumitrache (președintele USR PLUS Câmpina, viceprimar al municipiului, liderul oficial al coaliției, n.r.) a anunțat pe whatsapp, pe grupul consilierilor din Coaliție, încă de vineri, 1 octombrie, practic imediat după ședința de joi a Consiliului Local, că nu mai colaborează cu celelalte formațiuni politice din această coaliție. M-au anunțat consilierii PNL și noi, practic, am înțeles din acest anunț dorința președintelui USR PLUS de a nu mai colabora în cadrul Coaliției. Practic, Coaliția nu mai există, că oricum nu a funcționt ea cine știe ce”, a afirmat Marian Nistor.
Vom urmări în zilele imediat următoare care este reacția celorlalți lideri politici din... fosta coaliție care a deținut o vreme majoritatea în Consiliul Local Câmpina.

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.

Pe fondul discuțiilor apărute după reacția mai multor asociații de proprietari la proiectul de regulament privind parcările din Câmpina, liderii AUR invită la dialog reprezentanții acestor asociații.

Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD Câmpina își exprimă un punct de vedere legat de decizia Partidului Câmpina Curată de a renunța la protocolul de colaborare cu primarul Irina Nistor și de a trece în opoziție la nivelul Consiliului Local.