Polițiștii câmpineni efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă spargerea la un magazin de pe bulevardul principal al localității.
Este vorba de spargerea din noaptea de joi spre vineri, despre care CâmpinaTV.ro a scris vineri dimineață.
Am solicitat un punct de vedere din partea purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova despre acest eveniment. Iată răspunsul: "Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, la data de 28 februarie 2025, în jurul orei 9.00, au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că a constatat că ușa societății comerciale pe care o administrează, din municipiul Câmpina, este deschisă, în interior fiind urme de răvășire. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând faptul că din societatea comercială cu obiect de activitate comercializare de produse textile și parfumuri ar fi fost sustrase, de către persoane necunoscute, mai multe parfumuri. La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost produsă fapta și pentru identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea acesteia, urmând a fi luate măsurile legale în consecință. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat".
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Premergător celebrării Zilei Armatei, rezerviștii militari câmpineni au continuat și miercuri, 21 octombrie, periplul prin școlile câmpinene.

În cursul zilei de marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 11:00–15:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1 - E 60, pentru creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor de circulație cauzate de viteza excesivă.

La ora 15.45, conducerea Sucursalei Câmpina a HidroPrahova, prin vocea directorului Bogdan Ene, a anunțat că problemele care au dus la oprirea apei au fost remediate.

Primăria municipiului Câmpina a anunțat că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de frezare și asfaltare în mai multe zone.