Ziua Armatei a fost prima acțiune publică organizată de noua administrație locală, care și-a început oficial mandatul joi, 24 octombrie 2024.
Din păcate pentru Câmpina, imediat după depunerea jurământului și constituirea Consiliului Local, primarul Irina Nistor a avut surpriza (neplăcută) să constate că nimeni din Primărie nu se ocupase de organizarea ceremoniei de Ziua Armatei. În acest context, s-a decis să se organizeze o ceremonie restrânsă, prin care doar să fie marcat evenimentul. Ulterior, la solicitarea mai multor formațiuni politice, au fost invitați și rerezentanți ai acestora.
Așa se face că, la Monumentul Eroilor din Parcul Trandafirilor a fost puțină lume față de evenimentele similare din alți ani. După intonarea Imnului Național, au depus coroane de flori Primăria și Consiliul Local Câmpina, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, precum și reprezentanții PSD, PNL, PCC și AUR.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.