UPDATE 9.30 - Traficul a revenit la normal pe Bulevardul Bălcescu.
Un nou accident de circulație s-a produs în această dimineață în municipiul Câmpina, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în zona Iatsa (service auto). Sunt implicate trei mașini. Din primele informații furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, este vorba despre un accident soldat doar cu pagube materiale, fără victime.
La fața locului se află echipeje de poliție, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Câmpina din cadrul ISU Prahova, care asigură zona, precum și o ambulanță Smurd. Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre centrul municipiului, iar traficul este îngreunat acum pe acest sens. Vom reveni.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, Secției de Poliție Rurală nr. 2 Florești și Secției de Poliție Rurală nr. 4 Cornu au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și a creșterii gradului de siguranță a cetățenilor.

UPDATE - Alimentarea cu energie electrică s-a reluat în jurul orei 21.15.
În jurul orei 19.00, mai multe zone din Câmpina au rămas brusc în beznă.

Biorul Rutier din candrul Poliției municipiului Câmpina a desfășurat o activitate educativ - preventivă dedicată siguranței pentru motocicliști, precum și ordinii și liniștii publice pentru locuitorii municipiului Câmpina.