Chiar dacă are un regim aparte printre unitățile medicale din țară, fiind un spital regional de monospecialitate, Spitalul de Psihiatrie Voila aplică măsuri speciale în această perioadă dificilă pentru noi toți, măsuri specifice pandemiei de coronavirus, dar și unele măsuri impuse de declararea situației de urgență la nivel național. La intrarea în spital există o cameră pentru triajul pacienților, nu se mai fac internări pentru pacienți din alte județe, ci doar cazurile care reprezintă urgențe și pacienți din Prahova.
”Am luat o serie de măsuri speciale, stabilite de comun acord cu colegii mei, dar și în urma recomandărilor primite de la Direcția de Sănătate Publică, precum și în urma instituirii stării de urgență pe teritoriul întregii țări. Astfel, încă de la intrare în spital, noi avem o cameră specială, pe care o folosim ca un loc pentru triajul pacienților și unde aceștia își pot completa chestionarul transmis de la DSP. Primele patru întrebări din chetionar vizează tocmai teme legate de posibila sosire a pacientului din zone cu risc sau de interacțiunea acestuia cu persoane care au fost deja infectate. În același timp, la unitatea noastră nu se mai fac internări pentru pacienți din alte județe, iar mulți dintre cei din Prahova, care erau programați pentru internare, ne-au anunțat că doresc să amâne internarea. În aceste condiții, în momentul de față mai internăm doar urgențele și pacienții din județul nostru care erau deja programați și care doresc să respecte această programare. Accesul vizitatorilor este deja interzis, în plus, acordăm o atenție mai mare triajului epidemiologic al personalului. Chiar duminică seară au intrat în țară, venind din Germania, doi dintre angajații noștri, care vor intra în autoizolare și am stabilit împreună că nu vor veni la spital în următoarele 14 zile. Aceeași atenție o acordăm tuturor angajaților, încercând să evităm orice neplăcere”, ne-a declarat dr. Irina Minescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina.

În 2020, Primăria Câmpina deschidea o acțiune în instanță prin care încerca obligarea concesionarului „Turnului înclinat” la desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construcție, conform procesului verbal de contravenței din 19 iulie 2017.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a tranmis o serie de imagini și chiar un scurt filmuleț, realizat de fata sa în toaleta fetelor de la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” Câmpina.

Polițiștii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, la data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 16:15, un autoturism condus de către un bărbat, care a fost înregistrat de aparatul radar rulând pe Drumul Național 1, pe raza localității Cornu, în zona km 96+200 m, pe direcția Ploiești către Brașov, cu viteza de 115 de km/h (+45 km/h).

Poliția Prahova a organizat o conferință de presă în care a prezentat bilanțul activității în primele nouă luni ale anului 2026.