O delegație a municipiului Câmpina, din care au făcut parte primarul Alin Moldoveanu și consilierul independent Costel Filip, a participat la începutul acestei săptămâni la Ziua administrativă a orașului Cimișlia, din Republica Moldova, oraș înfrățit cu municipiul Câmpina din anul 2015.
În cadrul manifestărilor, unul dintre puncte a fost reinaugurarea Grădiniței-creșă ”Făt-Frumos” din Cimișlia, grădiniță care a fost reabilitată și cu sprijinul financiar al municipiului Câmpina. 100.000 lei din cei 600.000 lei, cât au costat lucrările, au fost asigurate de la bugetul local al municipiului Câmpina. Acum, delegația din Câmpina a avut ocazia să vadă cum s-au cheltuit banii alocați pentru reabilitarea acestei grădinițe. La eveniment au fost prezenți, în afara primarului orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, președintele Consiliului Raional Cimișlia (echivalentul Consiliului Județean de la noi) - Mihai Olărescu, precum și șefa Cancelariei de Stat la Cimișlia (echivalentul Prefectului la noi) - Cristina Olărescu. De asemenea, la toate manifestările prilejuite de Ziua administrativă a orașului Cimișlia a fost prezentă și o delegație dintr-un alt oraș românesc înfrățit cu Cimișlia - Câmpia Turzii, delegația fiind condusă de primarul Dorin Lojigan.
Grădinița ”Făt-Frumos” din Cimișlia, reabilitată și cu bani de la Câmpina, este una dintre cele șapte grădinițe din acest oraș, dar cea mai mare, aici învățând 250 de copii, din cei 800 aflați în învățământul preșcolar din Cimișlia, la o populație de aproximativ 13.000 locuitori. Grădinița a fost construită îna nul 1984 și este la prima sa reabilitare de la acel moment. Grădinița ”Făt-Frumos” din Cimișlia este înfrățită cu Grădinița ”Iulia Hasdeu” din Câmpina, desfășurând periodic acțiuni comune, atât online, cât și fizic.
Prin vocea primarul Sergiu Andronachi și a președintelui Mihai Olărescu, gazdele au mulțumit câmpinenilor pentru sprijinul acordat în reabilitarea acestei grădinițe, în vreme ce primarul Alin Moldoveanu i-a asigurat pe oficialii din Cimișlia de sprijinul său și după intrarea Moldovei în Uniunea Europeană.
S-a vizitat grădinița, punctându-se și alte detalii ale colaborării dintre cele două localități înfrățite.
Vom reveni pe larg cu imagini și detalii de la Ziua administrativă a orașului Cimișlia, la care a fost prezentă și o delegație din Câmpina, formată din primarul Alin Moldoveanu și consilierul independent Costel Filip, a căror deplasare în Republica Moldova nu s-a realizat cu fonduri de la bugetul local.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au dispus, la data de 21 octombrie 2026, măsura reținerii față de două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 39 ani.

La fel ca multe alte primării din România care au interzis jocurile de noroc, Primăria Câmpina a primit zilele acestea o plângere prealabilă din partea Companiei Naționale Loteria Română, prin care este somată să revoce sau modifice hotărârea din aprilie prin care se interzic păcănelele, inclusiv cele ale Loteriei.

La fel ca în anii anteriori, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” din Câmpina a prezentat prelegeri, dar și mici expoziții, în unitățile de învățământ din localitate.

41.000 lei este valoarea pentru care societatea Dragokad Geometry SRL Breaza a câștigat prin cumpărare directă achiziția publică pentru proiectarea sensului giratoriu de la capătul Străzii I.H. Rădulescu.