Ședință importantă la PNL Câmpina, marți seară. Biroul Politic Local s-a întrunit pentru a analiza activitatea consilierului local Florin Marcu și pentru a aproba excluderea acestuia din partid. Decizia finală o va lua conducerea județeană a PNL.
De mai multă vreme, Florin Marcu este considerat o problemă pentru PNL Câmpina și iată că, în această seară, Biroul Politic Local s-a întrunit pentru a lua unele măsuri. Potrivit unor surse din cadrul partidului, din cei 11 membri ai BPL prezenți la ședință, 10 au votat pentru excluderea lui Marcu din PNL, iar un vot a fost nul. Potrivit acelorași surse, lui Florin Marcu i s-a reproșat în special că și-a luat mandatul de consilier local pe... persoană fizică, în sensul că participă la diverse întâlniri și vorbește în numele PNL fără a avea mandat din partea biroului de conducere a partidului. De asemenea, i-a mai reproșat că prejudiciază imaginea PNL prin comportamentul său, aici dându-se exemplu problemele create la Spitalul Municipal după ce Florin Marcu a devenit președinte al Consiliului de Administrație. Potrivit surselor noastre, toți membrii BPL au avut nemulțumiri la adresa consilierului local, iar explicațiile sale nu au convins Biroul Politic Local să-i mai dea o șansă. Acum, decizia BPL va fi comunicată Biroului Politic Județean al PNL Prahova, care va lua decizia finală. Dacă Florin Marcu va fi exclus din partid, va trebui să plece și din Consiliul Local, pentru că își pierde calitatea de membru al partidului pe listele căruia a fost ales.

În spațiul public circulă o imagine cu Gabriel Cojocaru, de la Barracuda Câmpina, alături de un sportiv despre care se spune că este fiul lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale. Imaginea este trucată, iar Gabriel Cojocaru a venit cu o serie de precizări:

În cadrul unei conferințe de presă organizată luni, 5 octombrie 2026, Partidul Câmpina Curată a tras un foarte important semnal de alarmă cu privire la lucrările de apă și canalizare care se derulează în municipiul Câmpina. Mai mult decât atât, PCC propune convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, dedicată exclusiv lucrărilor de apă și canalizare.

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.