Ce nu se vede din mașinile edililor, se vede în presa locală sau pe rețelele de socializare. Iar uneori se iau și măsuri, iată, cum este cazul parcării de la intersecția Bulevardului Carol I cu Strada Maramureș. La următoarea ploaie, nu vom mai avea nevoie de barcă.
După cum bine știți, Primăria Câmpina a prelungit trotuarul la intersecția menționată pentru a mai crea câteva locuri de parcare. Trei la număr. Am scris despre această lucrare absolut inestetică, dar considerată foarte utilă de unii reprezentanți ai administrației locale. După finalizarea lucrării, la prima ploaie s-a constatat că apa se strânge lângă trotuar și nu are unde să se scurgă. S-a format ditamai băltoaca și astfel a 'dispărut' sub ape un loc de parcare, pentru că nu a mai riscat nimeni să-și lase mașina acolo. Ei bine, fie că a citit pe site-ul nostru, fie a văzut pe Facebook fotografiile postate de câmpineni, cineva a reacționat. Astăzi, s-a intervenit în locul respectiv pentru... nivelarea acelei porțiuni astfel încât apa să se scurgă spre canalizare și nu spre trotuar.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...