În perioada 25-27 septembrie 2026, Domeniul Cantacuzino din Florești redevine, pentru a XI-a oară, "arena" unui eveniment ecvestru unic în România: Karpatia Horse Show.
Gândit ca o evadare elegantă în natură, acesta reunește, timp de trei zile consecutive, competiții ecvestre naționale și internaționale, demonstrații hipice, concerte live, activități pentru copii și familie, gastronomie, lifestyle și experiențe culturale. Ediția din acest an are o semnificație aparte pentru locul care găzduiește evenimentul. Palatul „Micul Trianon”, monument istoric de importanță națională și reperul simbolic al Domeniului Cantacuzino, se află într-un amplu proces de salvare, consolidare și refuncționalizare, finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului (INP), prin Timbrul Monumentelor Istorice.
Prima fază a actualului proiect de consolidare a fost finalizată, marcând un nou prag important în recuperarea monumentului. Ruina intră acum într-o nouă etapă de consolidare.
„Micul Trianon nu este doar o ruină spectaculoasă, ci o parte esențială din identitatea Domeniului Cantacuzino și din patrimoniul cultural al României, iar salvarea sa înseamnă mai mult decât conservarea unei clădiri istorice: înseamnă și crearea premiselor pentru o nouă viață publică a acestui spațiu și pentru transformarea sa într-un centru cultural multifuncțional, conectat la comunitate”, spun reprezentanții Fundației Domeniul Cantacuzino.
În acest context, Karpatia Horse Show 2026 oferă publicului ocazia de a redescoperi Domeniul Cantacuzino într-un moment important al renașterii sale, prin elementele sale reprezentative: turnul de apă, cu o poveste de peste o sută de ani, bazinul în formă de cruce, vestigiile istorice ale fântânilor și parcul dendrologic.
Excelență ecvestră și competiții internaționale
Timp de trei zile, Karpatia Horse Show aduce în fața publicului spectator un program competițional complex. Deși ediția din această toamnă va găzdui doar competiții de nivel CCI 1* și CCI 2, evenimentul va fi anul viitor o importantă etapă de calificare pentru Jocurile Olimpice.
„Printre principalele atracții ale celei de-a XI-a ediții se numără Cupa Balcanică la eventing, cu o revenire spectaculoasă a Turciei după 13 ani de absență; Concursul Complet Național și Internațional de 1* și 2* cu clasicele probe de dresaj, cross-country și sărituri peste obstacole. Vom organiza competiții de Working Equitation, cu un număr record de participanți, dar și demonstrații de Pas de Deux, djighit și cai islandezi. Nu vor lipsi, spectaculoasele concursuri demonstrative de atelaje cu doi și patru cai și momentele dedicate lifestyle-ului ecvestru, inclusiv parada ținutelor elegante și a mașinilor retro care au devenit mărci mult așteptate ale evenimentului nostru”, spune Mihnea Virgolici, directorul evenimentului.
Vineri, 25 septembrie – Deschiderea festivalului
Festivalul debutează la ora 14:00, cu probele de dresaj din cadrul competiției complete – Prenovici, Novici, CCI1* și CCI2* – precum și cu competițiile de Working Equitation din Arena Secundară.
Seara continuă pe Scena Micul Trianon, cu un DJ Set de la ora 17:00
Sâmbătă, 26 septembrie – Adrenalină și spectacol
De la ora 11:00, Arena Principală găzduiește clasicele probe de Cross Country, urmate de Derby, iar de la 17:30 publicul va putea urmări Maratonul atelajelor cu doi cai.
Seara se mută pe Scena Micul Trianon, unde, începând cu ora 18:30, sunt programate două concerte: Diana Căldăraru, cu un repertoriu ce combină piese clasice soul și R&B cu o notă contemporană, adăugând adesea armonii bogate la pian și Dimitri’s Bats, o trupă românească de alternative-pop, cunoscută pentru show-urile live dinamice și energia de pe scenă.
Duminică, 27 septembrie – Finala spectaculoasă
Ultima zi începe la ora 10:30 cu probele de sărituri peste obstacole, inclusiv clasele CCI1* și CCI2*. Programul continuă cu demonstrații ale elitei echitației – inclusiv sărituri peste obstacole și voltijă – un concurs demonstrativ de atelaje cu patru cai, prezentări și parade de lifestyle și se încheie cu ceremonia de închidere, la ora 17:00.
Vizitatorii vor avea la dispoziție:
● peste 20 de activități pentru copii și familii;
● trei zone gastronomice, de la preparate gourmet la street food;
● zonă de camping;
● zonă VIP cu catering și mese dedicate;
● activități de agrement ecvestru;
● ateliere creative și adventure park;
● shopping inspirat de universul ecvestru;
● plimbări și tururi ghidate pe cele aproximativ 150 de hectare ale Domeniului Cantacuzino, printre aleile istorice și ruinele romantice ale Palatului „Micul Trianon”.
Astfel, Karpatia Horse Show propune o experiență fascinantă care depășește granițele sportului și aduce împreună patrimoniul, natura, arta ecvestră, gastronomia, muzica și lifestyle-ul.
Mai multe informații despre program, bilete și activitățile festivalului sunt disponibile pe site-ul oficial Karpatia Horse Show.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Miercuri, 16 septembrie 2026, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură "Geo Bogza" din Câmpina are loc spectacolul "Dacă aș fi știut", o piesă de teatru remarcabilă, plină de emoție.

Joi, 17 septembrie, cu începere de la ora 17.30, în spațiul special al Librăriei Elstar va avea loc o nouă ediție a Seratelor Culturale Elstar.

Pe parcursul a două zile, în centrul civic, Câmpina va fi animată de muzică și dans pentru toate vârstele, într-un program care reunește copii și tineri talentați, ansambluri folclorice și artiști consacrați, îndrăgiți de public.

Clubul Sportiv Barracuda Câmpina a împlinit, pe 13 septembrie 2026, 13 ani de înființare. Au fost 13 ani cu multe bucurii, dar și cu neîmpliniri, cu multe greutăți, dar și cu mari satisfacții.