UPDATE - Astăzi, 29 noiembrie, în Câmpina a început montarea instalațiilor ornamentale pentru sărbători.
După cum v-am informat zilele trecute, iluminatul public pentru Sărbătorile de Iarnă nu va mai fi aprins pe 30 noiembrie, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Prin urmare, nici concertul de colinde al grupului "Micii melomani" de la Clubul Copiilor nu va mai avea loc în seara de Sfântul Andrei. La ședința de ieri a Consiliului Local Câmpina, primarul Horia Tiseanu a explicat că această situație este cauzată de "unele întârzieri regretabile în activitatea Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat".
Mai exact, după cum a afirmat primarul Câmpinei, ADPP a transmis foarte târziu documentele pentru demararea procedurii de achiziție publică în vederea desemnării unei firme care să se ocupe de montarea și demontarea instalațiilor ornamentale pentru Sărbătorile de Iarnă. Aceeași problemă a intervenit și în privința procedurilor pentru închirierea de noi instalații pentru domeniul public. "De bine, de rău, noile ghirlande au venit și le avem în curtea Primăriei. Dar în anii precedenți montarea instalațiilor începea în jurul datei de 15 noiembrie. Vreau să vă spun că nici astăzi, 28 noiembrie, societatea care a câștigat selecția de oferte nu s-a apucat de montarea instalațiilor ornamentale", a declarat Horia Tiseanu. (video)
Acum, se speră că firma respectivă va monta până la urmă instalațiile, astfel încât acestea să poată fi aprinse pe 5 decembrie, înainte de venirea lui Moș Nicolae, în cadrul unei ceremonii oficiale, care care vor invitați toți copiii.
Vă reamintim că selecția de oferte pentru montarea și demontarea instalațiilor de iarnă a fost câștigată de o firmă din Galați - Suntech Service SRL, cu prețul de 58.674 lei fără TVA, adică 12.600 euro.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...