Câmpina a avut o comunitate puternică de evrei, ceea ce a determinat la un moment dat chiar construirea unei sinagogi. La fel ca orice comunitate, evreii au contribuit din plin la efortul de război al României, iar în Cimitirul Eroilor de pe Strada Bobâlna există chiar o parcelă a eroilor evrei. Aici sunt înmormântaţi şase evrei căzuţi la datorie în primul război mondial.
Un cititor ne-a transmis câteva imagini realizate vineri, chiar de Ziua Crucii, în Anul Centenarului, la parcela eroilor evrei din cimitirul de pe Bobâlna. Se vede clar starea deplorabilă în care se află acestea, iar imaginile sunt o dovadă că se face curățenie doar atunci când la cimitir urmează să se desfășoare diverse ceremonii și depuneri de coroane. Administraţia câmpineană are la dispoziţie beneficiarii venitului minim garantat sau chiar pe cei la care amenzile au fost transformate în muncă în folosul comunităţii. Mai există și administratorul cimitirului, care ar trebui să nu lase ca lucrurile să ajungă atât de departe. În condiţiile în care forţă de muncă ar exista, este evident că problema se află la nivelul celor care coordonează acest gen de activităţi.

Publicam în această dimineață imagini cu mormântul neîngrijit al marelui pictor Nicolae Grigorescu, mormânt situat în Cimitirul Bobâlna din Câmpina.

Câmpina se mândrește cu pictorul Nicolae Grigorescu. Artistul care a ales să trăiască ultima parte a vieții aici, a murit aici și a fost îngropat în Cimitirul Bobâlna.

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.