Pentru anul 2024 au depus bilanțul 1.698 firme cu sediul în Câmpina, care au înregistrat o cifră de afaceri netă cumulată de 4,8 miliarde lei, un sold al profitului net de 331,5 milioane lei și 9.890 de angajați.
Potrivit unei analize publicate de termene.ro, în Câmpina figurează aproximativ 5.700 firme, dintre care sunt în funcțiune 4.770, celelalte fiind cu activitatea oprită temporar sau definitiv, ori aflate în proceduri de insolvență, faliment, inclusiv cele cu cereri de deschidere în curs.
Numărul total de angajați al companiilor înregistrate în Câmpina a scăzut de la 12.938 de oameni în 2008 la 9.890 de angajați în 2024, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 24%. Trebuie făcută precizarea că acești salariați sunt ai firmelor din Câmpina, fără să însemne că toți sunt câmpineni.
Cifra de afaceri cumulată a tuturor companiilor care au fost înregistrate în Câmpina în ultimii 17 ani a evoluat de la 2,5 miliarde lei în 2008 la 4,8 miliarde lei în 2024, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 91%. În același timp, profiturile nete cumulate au crescut de la 208,5 milioane lei în 2008 la 381,3 milioane lei în 2024, marcând o creștere de 94%, se mai arată în analiza din termene.ro.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Am reunit oferte privind meniul zilei de la restaurante din Câmpina și împrejurimi pentru a le da celor interesați posibilitatea de a alege.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.