CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, a dezinfectat toate scările blocurilor și stațiile de transport public din localitate

- Actualitate -

Primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, a dezinfectat toate scările blocurilor și stațiile de transport public din localitate

Da, la propriu, primarul Alin Moldoveanu a luat în spate un pulverizator cu substanțe biocide și a dezinfectat pe rând scările de la toate blocurile din Poiana Câmpina, precum și toate stațiile de transport public din localitate. Alin Moldoveanu a fost însoțit de consilierul local Ionuț Goran și de șeful Biroului pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Poiana Câmpina, Ana Maria Goran. Acțiunea a avut loc marți, 31 martie, seara târziu, când toată lumea era deja în case. Substanțele dezinfectante folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății.

Alin Moldoveanu și Ionuț Goran au îmbrăcat costume speciale, cu toate măsurile de protecție - mănuși, mască, ochelari - și au luat la rând toate scările de bloc din comună (de la parter până la ultimul etaj)- zece în centru, șase la școală și cinci la gară. În multe locuri, oamenii au deschis ușile și s-au arătat surprinși să-l vadă pe primarul localității pulverizând substanțe biocide și dezinfectând scările blocurilor. (video) Cei mai mulți și-au revenit repede, pentru că Alin Moldoveanu i-a obișnuit pe poienari cu implicarea sa directă în executarea unor lucrări, în amenajarea parcurilor, în realizarea curățeniei, a deszăpezirii și în multe altele.
După finalizarea dezinfectării scărilor de bloc, acțiunea a continuat în stațiile de transport public, atât la stadionul ”Fortuna”, cât și în satele Pietrișu și Bobolia. (video)
”Era obligația noastră, stabilită prin Ordonanța Militară nr.4/2020, să realizăm dezinfectarea scărilor de bloc. Am achiziționat substanțele necesare, iar în urma unei discuții cu viceprimarul Sergiu Constanda și cu consilierii locali, am decis să realizăm noi acțiunea propriu-zisă de dezinfectare. O facem în mod voluntar, pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Poiana Câmpina, dar și pentru a face o economie considerabilă la bugetul local, pentru că o firmă specializată, care să realizeze dezinfectarea, ar fi costat destul de mult. Prin gestul nostru, banii respectivi rămân în bugetul local și îi vom putea folosi pentru viitoarele investiții pe care le avem de realizat. Am ales să facem această operațiune seara târziu, deoarece, pe de o parte, substanța biocidă trebuie să își facă efectul până dimineață, iar pe de altă parte, pentru ca locuitorii să nu se simtă în vreun pericol, deși, precizez, aceste substanțe sunt avizate de Ministerul Sănătății și nu dăunează omului. De asemenea, am ales varianta unui pulverizator acționat manual pentru că nu face zgomot, implicit pentru a nu-i deranja pe oamenii. În același timp, mai ales după apariția unui caz de infectare cu noul coronavirus la spitalul din localitatea noastră, îi rog pe locuitorii comunei să stea cât mai mult în case, iar atunci când trebuie să iasă să respecte toate măsurile de protecție cunoscute”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu.
Acțiunea de dezinfectare se va realiza săptămânal și va fi făcută prin rotație de consilierii locali, de primar și viceprimar, atâta timp cât va fi nevoie.


01 Apr 2020 13:17 7480 vizualizari


Comentarii






  • 01.04.2020 17:03 Petru ion Alin este un OM si un BARBAT integru si hotarat . BUN ADMINISTRATOR . Felicitari !!!!
  • 01.04.2020 14:08 Baban Constantin Felicitări
74 vizualizari 08 Nov 2026 12:21 Candidatul eliminat din examenul de admitere la Școala de Poliție a fost reținut pentru 24 ore!

Candidatul eliminat din examenul de admitere la Școala de Poliție a fost reținut pentru 24 ore!

La examenul de admitere organizat la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, un candidat a încercat să obțină un loc în mod fraudulos, folosind un sistem de transmitere și recepționare a informațiilor la distanță, format dintr-un dispozitiv Wi-Fi, o cameră video de mici dimensiuni, un emițător și o microcască.

citeste mai mult
207 vizualizari 08 Nov 2026 11:52 Percheziții în Prahova într-un dosar de dare de mită, cumpărare de influență, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trei persoane vor ajunge la audieri

Percheziții în Prahova într-un dosar de dare de mită, cumpărare de influență, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trei persoane vor ajunge la audieri

Polițiștii prahoveni au pus în executare șapte mandate de percheziție, în județul Prahova, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, cumpărare de influența, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

citeste mai mult
857 vizualizari 08 Nov 2026 09:07 2.551 candidați au trecut testul scris la admiterea la Școala de Poliție Câmpina. Numărul locurilor se  va diminua!

2.551 candidați au trecut testul scris la admiterea la Școala de Poliție Câmpina. Numărul locurilor se va diminua!

Sâmbătă, 7 noiembrie, a avut loc proba scrisă a examenului de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

citeste mai mult
481 vizualizari 07 Nov 2026 20:06 Strat final de asfalt pe primul tronson din Strada Orizontului

Strat final de asfalt pe primul tronson din Strada Orizontului

În cursul dimineții de sâmbătă, 7 noiembrie, pe primul tronson al Străzii Orizontului (între Bulevardul Nicolae Bălcescu și Strada Petrolistului) se turna stratul final de asfalt.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV