Pompierii militari de la Detașamentul Câmpina au fost solicitați să intervină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, la un accident grav produs în comuna Bănești.
Echipajele ISU s-au deplasat la locul accidentului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, la bordul căruia se afla doar conducătorul auto. Acesta era încarcerat în mașină, iar pompierii au acționat pentru eliberarea bărbatului dintre fiarele contorsionate, ceea ce au și reușit în scurt timp. Victima se afla în stare de conștiență, a fost asistată medical la fața locului și transportată apoi la spital de echipajul SMURD.
Conducătorul auto este un tânăr în vârstă de 21 ani. A părăsit partea carosabilă și a intrat cu mașina în gardul unui imobil. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Potrivit IPJ Prahova, accidentul s-a produs pe o stradă din satul Urleta (comuna Bănești). Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt si dispunerea măsurilor legale ce se impun, in cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Publicam în această dimineață imagini cu mormântul neîngrijit al marelui pictor Nicolae Grigorescu, mormânt situat în Cimitirul Bobâlna din Câmpina.

Câmpina se mândrește cu pictorul Nicolae Grigorescu. Artistul care a ales să trăiască ultima parte a vieții aici, a murit aici și a fost îngropat în Cimitirul Bobâlna.

Daria State este unul dintre copiii model al Câmpinei. Nu neapărat pentru rezultatele excepționale obținute la școală, ci prin modul în care gândește, analizează, decide. O discuție cu ea este o bucurie și nu poți să nu te întrebi de unde atâta înțelepciune la o tânără care abia a terminat liceul?!

Odată cu începerea anului școlar 2026-2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova (ANPIS) reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani că pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional.