"De Crăciun venim acasă!" este un spectacol de colinde organizat în scop caritabil, pentru sprijinirea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități Sindrom Down din Câmpina.
Concertul are loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, de la ora 16.00, la Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza”. Intrarea se face pe baza unei donații minime de 30 lei, o contribuție mică, dar care poate aduce bucurie în sufletele celor care au nevoie!
Vor cânta în beneficiul persoanelor cu sindrom Down artiști care nu mai au nevoie de vreo prezentare: Elena Sima, Ioana Sandu și Adrian Ciucă (organizatorul acestui eveniment).
Trebuie să știți că Asociaţia Sindrom Down Câmpina s-a înfiinţat în anul 1991, la iniţiativa unui grup de părinţi ai căror copii s-au născut cu sindrom Down. Inițiator a fost regretatul Gheorghe Ciucă, fostul președinte al asociației, a cărui misiune o duce mai departe fiul său, Adrian Ciucă. Astăzi, la Câmpina există Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Sindrom Down „Ştefan Ionescu”, înființat ca serviciu social de tip rezidenţial, cu o capacitate de 20 locuri, în cadrul Asociaţiei Sindrom Down.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

"Fiecare cămașă cusută poartă o poveste adevărată, trecuță prin ac și ață, cernută prin sita deasă a răbdării", așa își descrie Elena Stoian, în câteva cuvinte, superba colecție etnografică.

„Efecte secundare” este cel mai nou volum semnat de Lidia Molla, apărut la Editura Elstar și care va fi lansat vineri, 26 iunie, de la ora 17.30 la Librăria Elstar, în cadrul unei noi ediții a Seratelor Culturale Elstar.

Așa cum v-am informat duminică, echipa UNDEFINED de la Colegiul Național "Nicolae Grigorescu" din Câmpina a câștigat Europenele de robotică din Olanda și locul al II-lea la categoria Connect Award. Performanțe extraordinare pentru acești tineri minunați!

În perioada 23-25 iunie 2026, Biserica Catolică „Sf. Anton de Padova” din Câmpina va fi gazda unei noi ediții a Festivalului „Jean de Krassowsky”.