Primul președinte al României post-revoluționare, Ion Iliescu, a încetat din viață marți, 5 august, la vârsta de 95 ani.
Hulit de unii, apreciat de alții, Ion Iliescu rămâne în istoria României ca președinte al țării în perioadele 1990-1996 și 2000-2004.
De-a lungul anilor, Ion Iliescu a fost de mai multe ori la Câmpina, atât ca șef de stat, cât și în campanie electorală sau doar în vizite cu diverse ocazii. Printre ultimele sale vizite la Câmpina a fost și cele din 2008, atunci când a venit pentru a-l susține pe Victor Bercăroiu, candidatul PSD la funcția de primar în alegerile locale care se apropiau. Tot în 2008 a mai venit la Câmpina, chiar la sediul PSD, alături de președintele organizației județene, Marian Săniuță, liderul social-democraților câmpineni la acel moment fiind Mihail Șerbănoiu.
Una dintre aparițiile mai importate la Câmpina ale fostului președinte al României a avut loc chiar în al doilea său mandat prezidențial, între 2000 și 2004. În cadrul unei vizite la societatea PCC Sterom (la acel moment), Iliescu a primit și o delegație a sindicaliștilor de la Rafinăria Câmpina.
Sunt doar câteva dintre opririle lui Ion Iliescu la Câmpina. Cu bine și rele, Ion Iliescu va rămâne un nume important în politica românească.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Cu puține minute înaintea începerii ședinței ordinare a Consiliului Local Câmpina de joi, 29 octombrie, în sala de ședințe și-a făcut apariția un grup de șapte comercianți de produse specifice sărbătorilor de iarnă - sorcove, vâsc și diverse decorațiuni.

Am publicat astăzi câteva imagini surprinse în Câmpina la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Ion Creangă. Imaginile ne-au fost transmise de un cititor și arătau noroiul și mizeria de pe o stradă spartă pentru executarea lucrărilor la rețele de apă și canalizare.

Guvernul României a aprobat astăzi o serie de hotărâri privind numirea în funcție a unor prefecți și subprefecți din mai multe județe, printre care și Prahova.

Primăria Câmpina s-a asociat cu Consiliul Județean Prahova, precum și cu Primăria Comarnic, pentru un parc fotovoltaic în zona Bărcănești - Tătărani, un proiect de peste 3 milioane lei și care va asigura zilnic energie estimată la 8MW.