CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Comuna Cornu a sărbătorit 105 ani de la Marea Unire. Vedetele evenimentului au fost copiii

- Eveniment -

Comuna Cornu a sărbătorit 105 ani de la Marea Unire. Vedetele evenimentului au fost copiii

Ziua Națională a României a fost sărbătorită astăzi, 1 Decembrie 2023, în comuna Cornu, mai întâi printr-o scurtă ceremonie dedicată memoriei înaintașilor, cei care au înfăptuit Marea Unirea și ne-au lăsat o țară liberă, o vatră în jurul căreia să ne adunăm și care să fie casa fiecărui român.

La Monumentul Eroilor din centrul comunei au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei Cornu și din partea organizațiilor locale ale PSD și PNL. Apoi a urmat o slujbă de pomenire pentru Eroii Neamului Românesc, cei care s-au jertfit pentru țară, credință și popor. După acest moment scurt, dar emoționant, toată lumea a mers la sala de sport din localitate, unde s-a desfășurat un spectacol dedicat Zilei Naționale. A fost intonat Imnul Național, apoi în sală a răsunat imnul comunei Cornu, după care primarul Cornel Nanu le-a adresat câteva cuvinte celor prezenți. Și a început spectacolul la care vedetele au fost, bineînțeles, copiii. (video)
Au evoluat grupul “Mugurași de primăvară” de la Clubul Copiilor Câmpina, grup coordonat de directorul instituției, Alice Botoacă; micii (și marii) dansatori din Cornu, pregătiți de instructorii coregrafi Roxana Paraschiv și Dumitru Chiriță; solistele Teodora Drăgan, Maya Burloiu, Mălina Roiniță și Ștefania Neagu, care au cântat din suflet melodii de suflet, cum ar fi “Doamne, ocrotește-i pe români”, “Aici e țara mea”, “Cântec de unire” sau “Așa-i românul”. Au fost momente foarte frumoase, pentru care copiii și profesorii lor au muncit mult, iar eforturile le-au fost răsplătite cu aplauze binemeritate.
Prezentarea spectacolului le-a aparținut doamnelor Grațiela Cârciu și Andreea State, coordonatorul Bibliotecii Comunale, respectiv referentul cultural al Căminului Cultural din Cornu. Manifestările dedicate Zilei Naționale au fost organizate de Primăria și Consiliul Local Cornu, Școala Gimnazială “Profesor Cristea Stănescu”, Căminul Cultural și Biblioteca din Cornu.


01 Dec 2023 21:11 2817 vizualizari


Comentarii






531 vizualizari 07 Nov 2026 08:52 Ismail Kadare, evocat la Seratele Culturale Elstar de la Câmpina

Ismail Kadare, evocat la Seratele Culturale Elstar de la Câmpina

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

citeste mai mult
319 vizualizari 05 Nov 2026 14:02 Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

citeste mai mult
1025 vizualizari 04 Nov 2026 20:23 Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic

Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina, este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului” în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.

citeste mai mult
460 vizualizari 30 Oct 2026 08:15 Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Joi seara, în spațiul cald al Librăriei Elstar a avut loc o nouă ediție a Seratelor Culturale, prilej pentru câmpineanul Mircea Teculescu să-și lanseze cel mai recent volum de poezie, Eidos, acasă, la Câmpina.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV