Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a dat publicității un raport pentru perioada 30 decembrie 2022 - 2 ianuarie 2023.
Potrivit acestuia, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ și pentru ca trecerea în noul an să se desfășoare în liniște, peste 1.200 de polițiști au acționat, permanent, în teren.
Cei peste 200 de polițiști de ordine publică și rutieră, dar și din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au asigurat o prezență vizibilă atât în cadrul evenimentelor din județ cât și în proximitatea acestora, în fiecare zi, pentru prevenirea oricăror incidente antisociale, răspunzând prompt la toate solicitările care s-au aflat în competența de gestionare a poliției.
În perioada mai sus menționată, polițiștii prahoveni au intervenit la peste 500 de sesizări prin intermediul Sistemului Național Unic al Apelurilor de Urgență 112.
În cadrul acțiunilor din cele patru zile, polițiștii au legitimat peste 900 de persoane, fiind aplicate în total 332 de sancțiuni contravenționale.
La regimul circulației au fost controlate peste 700 de autovehicule pe drumurile publice din județ, fiind aplicate, în urma neregulilor constatate 190 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 25.000 de lei.
Totodată, în vederea depistării conducătorilor auto care aleg să pună atât siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic, în pericol, urcându-se la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, au fost efectuate aproximativ 200 de testări cu aparatul etilotest.
Ca măsuri complementare, polițiștii rutieri au reținut 6 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare. În urma controalelor din trafic au fost constatate și 7 infracțiuni la regimul rutier.
Totodată, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii prahoveni au constat și încălcări ale normelor de conviețuire socială, fiind aplicate, în acest sens, 96 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991. Din totalul celor 332 de sancțiuni contravenționale, 36 au fost aplicate conform OUG nr. 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență. Valoarea totală a sancțiunilor din cele patru zile este de 117.593 de lei.
Pe linia verificării legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice au fost constatate 24 de infracțiuni, fiind totodată indisponibilizată cantitatea de 132 de kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 9.035 de lei.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Primăria Câmpina a transmis un comunicat privind impunerea unor noi restricții de circulație pe Strada Orizontului, în perioada 2 - 20 noiembrie.

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.

La Poiana Câmpina sunt în curs de realizare lucrările de apă și canalizare din cadrul proiectului cu fonduri europene derulat de Hidro Prahova.

În noaptea care a trecut, la ora 1.10, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Drumul Județean 100D., în localitatea Cocorăștii Mislii.