Prima săptămână din 2017 înseamnă, de fapt, doar patru zile lucrătoare, pentru că ghișeele Direcției Economice au fost deschise începând din 3 ianuarie. Iar în aceste patru zile, la bugetul local s-au încasat 108.738 lei de la contribuabili, persoane fizice și persoane juridice.
În privința persoanelor fizice care s-au prezentat la ghișee în primele zile ale anului, este vorba în general despre pensionari care au dorit să scape de grija impozitelor, dar și să beneficieze de bonificația de 10% aprobată de Consiliul Local. Vă reamintim, de această bonificație beneficiază toți contribuabilii (cetățeni și firme) care își achită integral impozitele pe clădiri, terenuri și mașini până la 31 martie 2017.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...

Câmpinenii au avut vineri dimineață surpriza să constate că a început montarea luminițelor pentru sărbătorile de iarnă.

Dezbaterile solicitate de consilierul Rudolf Leica în plenul Consiliului Local Câmpina pe două teme de mare actualitate - lucrările de la Spitalul Municipal și cele derulate de HidroPrahova cu fonduri europene - au avut loc joi după-amiază.