Va trebui să analizăm, să înțelegem ce și, mai ales, să îndreptăm ceea ce a fost strâmb. Un lucru este cert: în acest moment, între David Popovici și ceilalți componenți ai echipei României există un hău.

David demonstrează că, și atunci când nu reușește recorduri personale, poate câștiga titluri de campion european sau mondial. Are puterea de a transforma un Campionat European într-o competiție pe care pare să o gestioneze cu o naturalețe extraordinară, în timp ce noi, ceilalți, ne zbatem și ne luptăm pentru a prinde, uneori și cu puțin noroc, o semifinală europeană.

Această diferență trebuie să ne dea de gândit.
De ce acasă reușim timpi demni de finale europene?

De ce acasă, la Campionatele Naționale, reușim timpi demni de finale europene, iar atunci când ajungem la marile competiții internaționale nu mai suntem capabili să reproducem aceleași performanțe?

Undeva greșim.
Trebuie să poți atunci când contează

Poate greșim noi, antrenorii, în procesul de pregătire. Poate sportivii noștri, din punct de vedere psihic, mental și al inteligenței emoționale, nu sunt încă suficient de pregătiți pentru presiunea marilor competiții. Probabil că trebuie să tratăm cu mult mai multă seriozitate, pe lângă pregătirea fizică și tehnică, și pregătirea psihologică. Pentru că la cel mai înalt nivel nu mai este suficient doar să poți. Trebuie să poți atunci când contează.

Se precizează foarte des, pe toate mijloacele de comunicare, că ducem lipsă de baze sportive, că nu avem condițiile de care beneficiază țările din Vest și sportivii împotriva cărora concurăm.

Este adevărat că avem nevoie de condiții mai bune.

Dar vă vorbesc sincer, din punctul de vedere al unui antrenor: mi-aș dori ca, peste noapte, toți cei care am fost prezenți la acest Campionat European să beneficiem de condiții extraordinare de pregătire.

Să nu ne lipsească absolut nimic: baze sportive, cantonamente, preparatori fizici, kinetoterapeuți, maseuri, asistență medicală, alimentație, refacere — absolut tot ceea ce presupune sportul de mare performanță. Și apoi să vedem dacă, doar pentru că avem toate acestea, rezultatele vor apărea automat. Eu cred că nu.

Condițiile sunt importante. Foarte importante. Dar condițiile singure nu produc campioni. Pentru că mai există ceva ce nu poate fi cumpărat și nici construit din beton: mentalitatea. Și aici trebuie să vorbim atât despre sportivi, cât și despre noi, antrenorii.

În momentul în care nereușita unui coleg și a sportivului său la o mare competiție nu va mai reprezenta, pentru nimeni, un motiv de satisfacție, vom fi făcut un pas important înainte.

Noi, antrenorii, trebuie să învățăm să fim ECHIPĂ.

Putem reprezenta cluburi diferite. Putem fi adversari la Campionatele Naționale. Putem avea metode, opinii și viziuni diferite. Dar când ajungem la un Campionat European, Mondial sau la Jocurile Olimpice, cluburile ar trebui să rămână acasă. Acolo reprezentăm România. Performanța sportivului unui coleg nu trebuie privită ca victoria unui club împotriva altui club. Este o performanță a înotului românesc.

Trebuie să învățăm să ne bucurăm sincer pentru cel care reușește, să învățăm de la el, să îl sprijinim pe cel care nu a reușit și să comunicăm între noi. Pentru că numai împreună putem crește.
Să fii convocat la lotul național nu este ceva ce ți se cuvine. Este o onoare și, în aceeași măsură, o responsabilitate

Dar aceeași responsabilitate există și în cazul sportivilor. În momentul în care sportivii vor fi cu adevărat mândri că îmbracă tricoul echipei naționale și poartă culorile României, cred că vom face încă un pas important înainte.

Să fii convocat la lotul național nu este ceva ce ți se cuvine. Este o onoare și, în aceeași măsură, o responsabilitate.

Din momentul în care sportivii se reunesc la lot, trebuie să creadă în propriile forțe, să creadă unii în ceilalți și să înțeleagă că fac parte din aceeași echipă. Iar regulamentul și disciplina trebuie respectate cu sfințenie. Pentru că la o competiție internațională nu contează doar evoluția din apă. La fel de importantă este și disciplina de pe uscat. Comportamentul, atitudinea, respectul față de colegi, față de antrenori, față de tricoul pe care îl porți sunt, și ele, parte din performanță. La o competiție internațională nu te reprezinți doar pe tine. Nu îți reprezinți doar familia. Nu îți reprezinți doar antrenorul sau clubul. Reprezinți România. Iar tricoul echipei naționale trebuie purtat cu mândrie, respect și responsabilitate.

Și mai este ceva ce consider esențial.

Indiferent de rezultate — bune, foarte bune, extraordinare sau mediocre, așa cum au fost ale noastre cu ocazia acestui Campionat European — responsabilitatea antrenorului nu se termină odată cu ultima cursă. Iar aici nu vreau să vorbesc despre alții. Vorbesc despre mine. Eu trebuie să fiu alături de sportivul meu și de sportivii pe care îi antrenez. Trebuie să fiu lângă ei când câștigă, dar mai ales atunci când pierd. Trebuie să fim echipă. Să colaborăm. Să comunicăm. Să analizăm cu luciditate ceea ce s-a întâmplat și să vedem unde am greșit. Pentru că greșeala poate fi a sportivului. Poate fi a antrenorului. Poate fi a amândurora.

Important este să avem puterea să o recunoaștem și inteligența să învățăm din ea.

Nu trebuie să căutăm vinovați. Trebuie să căutăm soluții.

Un rezultat slab nu este momentul în care antrenorul trebuie să se îndepărteze de sportivul său. Poate că este exact momentul în care sportivul are cea mai mare nevoie de antrenor. Suntem o echipă atunci când urcăm pe podium și trebuie să rămânem o echipă și atunci când plecăm dezamăgiți de la bazin.

Campionatul European s-a încheiat. Analiza noastră abia acum începe.

Va trebui să vedem ce am făcut bine, unde am greșit și ce trebuie să schimbăm pentru ca data viitoare să nu mai repetăm aceleași greșeli.

Iar eu, ca antrenor, îmi asum partea mea de responsabilitate. Voi fi alături de sportivii mei. Vom analiza împreună. Vom munci împreună. Vom corecta împreună. Și vom merge mai departe împreună. Pentru că, poate, înainte să cerem baze perfecte și condiții extraordinare, trebuie să construim și mai puternic ceea ce nu poate cumpăra nimeni pentru noi: MENTALITATE. DISCIPLINĂ. RESPECT. RESPONSABILITATE. COMUNICARE. UNITATE. ECHIPĂ.

Între sportiv și antrenor. Între sportivi. Între antrenori. Dincolo de orgolii. Dincolo de interese. Dincolo de cluburile și culorile pe care le apărăm acasă.

Pentru că, atunci când ajungem la marile competiții internaționale, avem cu toții același tricou și aceleași culori de apărat: CULORILE ROMÂNIEI.