CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Proiecții de film în aer liber, în centrul Câmpinei, în week-end-ul care urmează

- Eveniment -

Proiecții de film în aer liber, în centrul Câmpinei, în week-end-ul care urmează

Festivalul de film Tenaris CineLatino revine la Câmpina pentru al patrulea an consecutiv și propune publicului, pentru 9 și 10 iulie, două seri cu proiecții gratuite de film în aer liber, dar și întâlniri cu actorii uneia dintre pelicule. Proiecțiile vor avea loc în Centrul Civic al Câmpinei, în Parcul de la Soldat. Accesul publicului este gratuit.

Festivalul se deschide sâmbătă, 9 iulie, la ora 22.00, cu o proiecție specială, în avanpremieră, a  comediei românești ‘Două lozuri’. Este aventura a trei bărbați dintr-un mic oraș de provincie, care pierd biletul câștigător la loto și încearcă să îl recupereze cu orice preț, știind că acea foaie de hârtie le poate schimba radical viețile. Filmul va apărea în cinematografe abia la toamnă, astfel încât participanții la ‘Tenaris CineLatino’ vor fi printre primii care îl vor putea vedea. Mai mult, organizatorii le-au rezervat și o întâlnire cu doi dintre actorii care joacă rolurile principale în film, Dragoș Bucur și Dorian Boguță, care vor discuta cu publicul la finalul proiecțiilor.

Cinematografia latino-americană va fi reprezentantă de proiecția de duminică seara, ora 22.00 - ‚Ultimul nostru tango’. Este povestea unei incredibile povești de dragoste ce se întinde pe mai bine de cinci decenii. Filmul urmărește viața a doi dintre cei mai renumiți dansatori ai tuturor timpurilor, María Nieves Rego și Juan Carlos Copes, care s-au întâlnit când erau adolescenți și au dansat împreună o viață întreagă. Acest film argentinian este prima ocazie în care cei doi vorbesc despre momentele în care s-au iubit, s-au urât și au trecut prin despărțiri dureroase, fiind însă întotdeauna uniți de pasiunea lor pentru muzică și dans. De altfel, filmul include o mulțime de momente muzicale și coregrafii special create pe ritmuri de tango, care ilustrează povestea celor doi protagoniști.

‘Tenaris CineLatino urmărește să ofere șansa fiecărui iubitor de film să descopere pelicule recente, de calitate, câștigătoare ale unor premii internaționale. Este modul prin care TenarisSilcotub contribuie la deschiderea de noi orizonturi culturale și creează noi punți de comunicare între România și America Latină, două spații în care compania își are rădăcinile’, spune Mirela Mihalcea, coordonator Dezvoltare Socială TenarisSilcotub. Selecția filmelor a fost realizată în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul celui mai mare eveniment de profil din sud-estul Europei, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și cu sprijinul Fundacion PROA, care coordonează evenimentele culturale organizate de Tenaris la nivel mondial. Organizarea festivalului are loc cu sprijinul oferit de Primăria municipiului Câmpina.


07 Jul 2016 20:30 12937 vizualizari


Comentarii






  • 08.07.2016 07:09 Lucian Excelenta initiativa si ma bucur ca cei de la Tenaris reusesc sa isi tina obiceiul cu acest festival de film, chiar daca publicul parca nu a fost intotdeauna la nivelul eforturilor facute de organizatori.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
978 vizualizari 17 Oct 2026 19:49 „HYPERBOREAN FOLKLORE”, mai mult decât un album de fotografie. Un adevărat poem dedicat costumului tradițional românesc

„HYPERBOREAN FOLKLORE”, mai mult decât un album de fotografie. Un adevărat poem dedicat costumului tradițional românesc

Casa Căsătoriilor din Câmpina a găzduit, vineri seară, cea de-a 165-a ediție a Seratelor Culturale Elstar. Aici a fost lansat albumul de artă „HYPERBOREAN FOLKLORE – Ediție Jubiliară. Omagiu Brâncuși”, semnat de Iraida Florea și Irina Chira.

citeste mai mult
1119 vizualizari 11 Oct 2026 21:56 Undefined Festival, organizat de echipa de robotică a CNNG Câmpina, o bucurie pentru pasionații de tehnologie, indiferent de vârstă

Undefined Festival, organizat de echipa de robotică a CNNG Câmpina, o bucurie pentru pasionații de tehnologie, indiferent de vârstă

La Casa Tineretului din Câmpina a avut loc sâmbătă, 10 octombrie, Undefined Festival, o sărbătoare a pasionaților de tehnologie, eveniment organizat de Team Undefined, echipa de robotică a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”.

citeste mai mult
1172 vizualizari 08 Oct 2026 12:37 Medicul câmpinean Călin Tiu va coordona prima ediție a unui nou program de educație medicală

Medicul câmpinean Călin Tiu va coordona prima ediție a unui nou program de educație medicală

În perioada 14-16 octombrie va avea loc la București prima ediție a programului de educație medicală European Summer School of Ultrasound for Surgeons, program coordonat de medicul câmpinean Călin Tiu. Această inițiativă urmează unei serii de cursuri asumate din 2017 de către European Association for Endoscopic Surgery și preluate de către Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică.

citeste mai mult
3923 vizualizari 07 Oct 2026 11:20 Târgul de Toamnă de la Breaza se desfășoară în perioada 11-14 octombrie 2026

Târgul de Toamnă de la Breaza se desfășoară în perioada 11-14 octombrie 2026

După cum știți, în fiecare an de Sfânta Parascheva, la Breaza are loc tradiționalul Târg de Toamnă, care este organizat în cadrul manifestărilor de Zilele Orașului. Anul acesta, evenimentul se desfășoară pe parcursul a patru zile, 11-14 octombrie.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV