CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

O câmpineancă de succes – Loredana Apreutese, printre cele mai puternice femei de afaceri din România

- Actualitate -

O câmpineancă de succes – Loredana Apreutese, printre cele mai puternice femei de afaceri din România

Loredana Apreutese s-a născut la Câmpina, aici a crescut, a absolvit Colegiul Național "Nicolae Grigorescu", pentru ca apoi să urmeze Facultatea de Drept, iar mai departe să-și construiască o carieră de excepție. Astăzi, la numai 35 de ani, Loredana Apreutese este una dintre cele mai puternice femei din business-ul românesc. Conduce o companie care numără peste 1.500 de angajați și care derulează afaceri de aproximativ 100 milioane de euro. Pe 19 mai, la Gala Woman in Economy 2021, Loredana Apreutese a primit premiul “GPS către succes” – în semn de admirație și prețuire pentru nobila contribuție adusă la dezvoltarea mediului de afaceri și promovarea spiritului antreprenorial.

Premiul de la Gala Woman in Economy 2021 nu este primul obținut de Loredana Apreutese. În ultimii ani, a primit numeroase distincții pentru activitatea sa de director general al companiei de transport și logistică International Alexander, cu sediul în Arad, o companie cu capital 100% românesc, fondată în anul 2003 de antreprenorul Simion Apreutese. International Alexander activează în prezent în România, Serbia, Ungaria și Germania și a devenit pas cu pas o companie de referință în segmentul de transport și logistică.
Cum se construiește o astfel de carieră într-un domeniu considerat a fi al bărbaților? Loredana Apreutese crede că drumul spre succes este diferenţiat de alegeri la momentul potrivit, alături de oameni potriviţi şi alături de care simţi că poţi construi pe termen lung. "Concentraţi-vă pe pregătire adecvată, aveţi disciplină şi ambiţie şi fiţi pregătiţi de sacrificii şi de reinventare permanentă! Lucrurile cu adevărat importante se construiesc în echipă, se bazează pe încredere și respect. Și eu cred cu tărie că, înainte de orice, suntem oameni și avem capacitatea de a ne dezvolta într-un mediu antreprenorial fără gen. Și mai cred că trebuie să respectăm întotdeauna munca oamenilor din jurul nostru, iar bunul simț este primordial în relațiile dintre noi", ne-a declarat Loredana Apreutese.
Revenind la evenimentul din 19 mai, trebuie să precizăm că Gala Woman in Economy 2021, o tradiție în mediul de afaceri autohton, inițiată și organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a premiat excelența femeilor de afaceri care au făcut performanță într-un an complicat, dificil, marcat de pandemie. Gala a reunit personalități de marcă din mediul politic și economic, alături de personalități din mediul academic, organizații non-profit, companii naționale și multinaționale, antreprenori de renume național și internațional. Iar printre toate aceste personalități, printre premiantele Galei, s-a numărat și o câmpineancă de succes, care nu uită de unde a plecat și pentru care nu există provocări cărora să nu le facă față.


22 May 2021 09:57 15303 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
355 vizualizari 14 Nov 2026 21:33 Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Conducerea HidroPrahova dă asigurări privind rezistența la îngheț a casetelor cu apometre

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

citeste mai mult
750 vizualizari 14 Nov 2026 14:51 Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Directorul HidroPrahova: „Fără lucrările de reabilitare, Câmpina riscă să rămână de tot fără apă în doi-trei ani!”

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

citeste mai mult
489 vizualizari 14 Nov 2026 13:05 Un grec de 70 ani conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1 având permisul suspendat!

Un grec de 70 ani conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN1 având permisul suspendat!

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

citeste mai mult
543 vizualizari 13 Nov 2026 21:36 Prefectura Prahova a constituit comisii pentru verificarea societăților din panificație, unităților medicale și a constructorilor de ansambluri rezidențiale

Prefectura Prahova a constituit comisii pentru verificarea societăților din panificație, unităților medicale și a constructorilor de ansambluri rezidențiale

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV