Șapte calificări profesionale, 123 de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” care au obținut certificate de practică și o rețea extinsă de parteneri de practică - acestea sunt principalele rezultate ale anului II de implementare în cadrul proiectului „Calificat pentru Viitor – stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”.
Proiectul „Calificat pentru Viitor - stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”, cod SMIS 301694, este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programului Educație și Ocupare 2021-2027 și urmărește creșterea calității pregătirii practice a elevilor din învățământul profesional și tehnic și apropierea procesului de formare de cerințele reale ale pieței muncii.
O analiză retrospectivă a stagiilor desfășurate în anul școlar 2025-2026 arată că 123 de elevi au finalizat stagiile de practică și au obținut certificate individuale de pregătire practică.
Dintre aceștia, 50 de elevi, reprezentând 40,7% din total, au absovit cursuri de calificare de nivel III, iar 73 de elevi, respectiv 59,3%, calificare de nivel IV.
Stagiile au acoperit șapte calificări profesionale: Cofetar-patiser, Mecanic auto, Ospătar (chelner) - vânzător în unități de alimentație, Tehnician în administrație, Tehnician analize produse alimentare, Tehnician în activități de comerț și Tehnician în gastronomie.
Cea mai numeroasă grupă a fost cea corespunzătoare calificării Tehnician în gastronomie - 23 de elevi, urmată de Tehnician în administrație - 19 elevi, Cofetar-patiser - 18 elevi, Tehnician analize produse alimentare - 17 elevi, Mecanic auto și Ospătar (chelner) - câte 16 elevi și Tehnician în activități de comerț - 14 elevi.
Un rezultat important al proiectului îl reprezintă și dezvoltarea unei rețele extinse de parteneri de practică. Elevii și-au desfășurat pregătirea în companii și organizații din domenii precum alimentație publică și gastronomie, cofetărie-patiserie, comerț, industria alimentară, servicii auto și activități administrative.
Printre partenerii implicați se numără Clarion, Mandina's COF, Voipan, Dulcelle Factory, Seva Camp, Montana Trans, Vosca, Bon Appetit, Horizon Sunday, Vima Moda, Rovo Colors, Azafran, Neptun SA – ETU, Pepco Retail, PFA Comșa Marian, Aveuro International, Premium DTR Servauto, Gistel Tires, Topcar Trans, Lars Auto și Asociația ARTE 21 - Poveștile Lumii.
Dincolo de cifre, stagiile au urmărit dezvoltarea competențelor profesionale specifice fiecărei calificări, dar și a unor competențe necesare oricărui viitor angajat: comunicare profesională, lucru în echipă, organizarea activității, responsabilitate, respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă și utilizarea instrumentelor și tehnologiilor specifice profesiei.
Activitățile au fost organizate etapizat, în serii de practică, iar procesul a inclus planificarea, desfășurarea activităților în contexte reale de muncă, monitorizarea elevilor, evaluarea competențelor dobândite și certificarea finală.
Rezultatele etapei analizate arată astfel nu doar dimensiunea cantitativă a programului - 123 de elevi cu certificate de practică în șapte calificări – ci și dezvoltarea unui mecanism de colaborare între Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” din Câmpina și mediul economic. Prin contactul direct cu locul de muncă, elevii au avut posibilitatea de a aplica ceea ce învață la școală, de a cunoaște cerințele concrete ale unei profesii și de a acumula experiență relevantă pentru viitoarea integrare profesională.
Proiectul „Calificat pentru Viitor - stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina” continuă astfel demersul de conectare a pregătirii profesionale a elevilor cu realitatea economică locală, transformând practica dintr-o componentă curriculară într-o experiență directă de învățare și apropiere de viitoarea profesie.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.