În această dimineață, în intervalul orar 7.00-9.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au desfășurat o acțiune pe raza municipiului pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și în vederea identificării conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În acest context, polițiștii au controlat 54 de autovehicule, efectuând 33 de testări cu aparatul etilotest. Astfel, au fost identificați trei conducători auto care se aflau la volan, deși consumaseră băuturi alcoolice, aceștia fiind sancționați contravențional, valorile fiind până în limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cadrul acțiunii au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale și au fost reținute 3 permise de conducere.
Polițiștii rutieri prahoveni sunt în permanență pe drumurile publice din județ pentru identificarea participanților la traficul rutier care încalcă normele în vigoare și care pun în pericol, prin acțiunile lor siguranța celorlalți, informează purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Pe 24 octombrie 2024, Irina Mihaela Nistor depunea jurământul de credință (foto), devenind oficial primar al municipiului Câmpina, după alegerile din vara aceluiași an. Este prima femeie primar al municipiului Câmpina. Astăzi, 24 octombrie 2026, exact la jumătatea mandatului, am încercat o privire retrospectivă peste ceea ce au însemnat acești doi ani.

Cel puțin aceasta este propunerea primarului Irina Nistor, inițiator al proiectului de rectificare a bugetului local, care se va discuta marți, 27 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Câmpina.

Instituțiile din subordinea Primăriei Câmpina au solicitat sume suplimentare pentru plata utilităților, capitol la care - iată - suferă și instituțiile publice, nu numai populația.

De la bugetul local al municipiului Câmpina se alocă anual fonduri pentru lucrări de reparații și întreținere la bisericile din localitate. Dacă până acum alocarea se făcea printr-un proiect distinct, acum, alocarea este inclusă în rectificarea bugetului local, care va fi supusă votului Consiliului Local în cadrul unei ședințe extraordinare programate marți, 27 octombrie.