La Spitalul Municipal Câmpina au sosit două noi ventilatoare mecanice, care vor asigura asistența urgențelor medicale majore din Secția ATI.
”În urma numeroaselor demersuri făcute de conducerea Spitalului Municipal Câmpina, de primarul municipiului Câmpina, împreună cu Instituția Prefectului Prahova, Direcția Sanitară Prahova și în colaborare cu Spitalul Județean, s-a reușit obținerea în regim de urgență a două ventilatoare mecanice, care vor asigura urgențele medicale majore în Secția ATI. Acestea vor fi puse efectiv în funcțiune în zilele următoare, după ce se vor parcurge toți pașii impuși de legislația în vigoare privind instruirea personalului abilitat”, ne-a precizat Iulian Costache, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Câmpina.

Realizat recent, în mandatul precedent, terenul de fotbal din comuna Șotrile o ia, încet, dar sigur, la vale!

După cum am scris într-un articol anterior, Consiliul Local Câmpina a adoptat miercuri, 4 noiembrie 2024, un proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru achiția de microbuze electrice. Iar la finalul acestei ședințe s-a aflat că prețul unui microbuz este estimat la 360.000 euro.

Adoptarea de Guvernul Niculescu a unei ordonanțe de urgență care limitează (din nou) cheltuielile în administrațiile locale, a provocat o reacție din partea primarului municipiului Câmpina, Irina Nistor.

La 36 de ani de la ieșirea din dictatura comunistă, Guvernul condus de Peter Magyar a deschis “dosarele informatorilor” din Ungaria. Faptul că documentele pot fi consultate de public constituie un eveniment istoric și este, în același timp, o promisiune îndeplinită a premierului Magyar și a partidului său – Tisza.