Guvernul a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, modificarea Legii 69/2000 a educației fizice și sportului. Noul act normativ, care urmează să fie publicat zilele acestea în Monitorul Oficial, prevede, printre altele, că administrațiile locale pot aloca până la 5% din bugetul localității pentru finanțarea sportului de masă și de performanță.
Până acum, finanțarea activităților și cluburilor sportive de la bugetul local nu era foarte clar reglementată și multe administrații locale au preferat să nu se complice prea mult cu acest domeniu. Acum neclaritățile sunt lămurite, iar în cazul Câmpinei, la un buget de aproximativ 788 milioane lei (cât este bugetul local pe anul în curs), 5% ar însemna aproape 4 milioane de lei. Nu spune nimeni că trebuie alocat plafonul maxim de 5%, dar important este că se pot da bani buni pentru sport.
În ultimii ani, administraţia Tiseanu a încetat să mai finanţeze sportul de performanţă, preferând să aloce doar sume modice pentru proiecte pe baza Legii 350 (unor asociații și fundații) şi sume ceva mai mari pentru nou-înfiinţatul club sportiv al municipalităţii – CS Câmpina.
Reamintim că, de-a lungul anilor, Câmpina a avut reprezentanţi sau echipe în multe eșaloane la diverse discipline sportive – volei, box, baschet, handbal, motocros, fotbal. Toate au fost desfiinţate rând pe rând, principala cauză fiind aproape invariabil refuzul administraţiei locale de a sprijini financiar sportul de performanţă. Acum, există această modalitate perfect legală de finanțare, iar administrația locală va trebui să demonstreze că îi pasă, că înțelege că investiţia în sport este o investiţie pe termen lung în sănătatea copiilor şi tinerilor noştri, că localitatea are nevoie de cluburi și echipe, de competiții și evenimente sportive adevărate, că sportul în sine poate reprezenta o promovare excelentă a municipiului.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o fotografie și un scurt mesaj.

Reabilitarea rețelei de apă și canalizare de la Câmpina este, foarte probabil, cel mai fierbinte subiect atât pentru aleșii locali, cât și pentru oamenii simpli.

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.