În week-end-ul trecut, în șirul de acțiuni din cadrul primei ediții a Festivalului CâmpinArtelor și Sporturilor, la baza sportivă Tenis Premium Club a avut loc un eveniment cu mai multe momente inedite.
”Sunt fanul mamei mele” a deschis seria evenimentelor de la baza sportivă Tenis Premium Club, momentul care a constatat în o serie de exerciții și jocuri pentru copii și mămici. Apoi, a avut loc un meci demonstrativ la dublu mixt, un meci care a electrizat și entuziasmat asistența prin mingile extrem de spectaculoase, care au demonstrat că tenisul poate fi și un joc, dar și o artă.
Ziua de tenis s-a încheiat cu o degustare de vinuri și un grătar, oferit tuturor celor care au participat la acest frumos eveniment.

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Maior Constantin Marinescu” are încheiat, încă din anul 2012, un Acord de Parteneriat cu Asociaţia de rezervişti din oraşul Achern, landul Baden-Wurtemmberg, Germania, acord care prevede, printre altele, și comemorarea eroilor celeilalte ţări la datele tradiționale.

Librăria Elstar din Câmpina a găzduit lansarea volumului „Plutind cu Miss Liberty. Însemnări de reporter”, apărut la Editură UZP și semnat de Marian Nencescu, scriitor, jurnalist, critic literar și doctor în filosofie, președinte al Filialei Presă Culturală din cadrul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Producătorul veterinar Pasteur - Filiala Filipești, parte din Farmavet Group, alături de partenerii săi, Pet Stuff Spital Veterinar și grupul Lux Vet, reunește sâmbătă, 14 noiembrie, parteneri din industrie și comunitatea locală pentru a strânge fonduri destinate pregătirii câinilor utilitari.

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.