De un an și jumătate Organizația Câmpina a Partidului Social Democrat avea o conducere interimară, președinte fiind Dan Ioan Mușat. Acum, de sâmbătă, 28 mai 2022, lucrurile au intrat pe un făgaș mai aproape de normal. Au avut loc alegerile, iar singurul candidat la funcția de președinte a fost Dan Ioan Mușat.
Conferința de alegeri s-a bucurat de o participare record din partea conducerii județene a acestei formațiuni politice, după cum remarca chiar și președintele PSD Prahova, Bogdan Toader: ”Suntem aici jumătate din deputați, din senatori, prim-vicepreședintele, prefectul, un consilier județean, președintele de la tineret, ca să înțelegeți că noi, totuși, chiar dacă unii ne mai critică, noi respectăm foarte mult această orgnizație și ne dorim ca aceasta să se dezvolte cum ar trebui. Îmi pare bine că domnul Mușat a înțeles până la urmă că trebuie să aibă loc această conferință, pentru că trebuie să existe un T zero, un moment de la care să plecăm”, a fost unul dintre mesajele lui Bogdan Toader către social-democrații câmpineni. (video)
În afara președintelui Toader, din partea conducerii județene au mai fost prezenți la Câmpina senatorul Ștefan Radu Oprea, deputatul Rodica Paraschiv, prim-vicepreședintele Cornel Nanu, prefectul Virgil Nanu, consilierul județean Rareș Enescu, președintele TSD Prahova, Nicoleta Sprâncenatu.
De asemenea, am remarcat în sală prezența foștilor consilieri locali PSD din legislatura precedentă - Anda Frâncu, Constantin Cândea, Ioan Petrescu, dar și absența ”gărzii vechi” a PSD Câmpina - fostul deputat Victor Bercăroiu, fostul primar Gheorghe Tudor sau fostul consilier local Mihaela Petrovici, precum și absența oricărui alt fost președinte al organizației câmpinene - de la Florea Radu sau Mihai Șerbănoiu până la Mihaela Voicilă. De asemenea, față de alte alegeri din cadrul unor organizații politice locale, am mai remarcat absența oricărui alt președinte sau măcar reprezentant de la o altă formațiune politică. Nici măcar de la aliați...
Așa cum spuneam, a fost o singură candidatură pentru funcția de președinte, candidat care a venit cu propria echipă de conducere. Iar noua conducere a PSD Câmpina este formată din: Dan Ioan Mușat - președinte, Andrei Duran - prim-vicepreședinte, Anda Frâncu, Horațiu Zăgan, Liviu Corcodel, Marius Ionescu, Manuel Chejnoiu - vicepreședinți, Gabriela Dobrescu, Rodica Chițu, Mihnea Nuțulescu, Ion Motoroiu, Nora Taman - membri, Andrei Istrate - secretar, Mihai Duran - trezorier, Livia Lupu - președinte Organizația de Femei; Rodica Gălățeanu - președinte Organizația de Seniori, Andrei Dinculescu - președinte Organizația de Tineret.

Campania "AUR te aude" a continuat la Câmpina, zilele trecute, alături de liderii locali ai acestei formațiuni politice fiind prezent și senatorul Cezar Petre.

Viceprimarul municipiului Câmpina, Livia Lupu, se va retrage din administrația locală și va pleca din PSD. Anunțul a fost făcut vineri, 4 septembrie 2026. Livia Lupu spune că decizia are la bază motive strict personale.

Pe fondul discuțiilor apărute după reacția mai multor asociații de proprietari la proiectul de regulament privind parcările din Câmpina, liderii AUR invită la dialog reprezentanții acestor asociații.

Într-o postare pe pagina de Facebook, PSD Câmpina își exprimă un punct de vedere legat de decizia Partidului Câmpina Curată de a renunța la protocolul de colaborare cu primarul Irina Nistor și de a trece în opoziție la nivelul Consiliului Local.