Polițiștii din Valea Doftanei au reușit identificarea a cinci persoane bănuite de furt calificat. Este vorba de cinci tineri, cu vârste cuprinse între 29 și 23 de ani, toți din Valea Doftanei.
Totul a plecat de la un apel la 112 pe 8 ianuarie, prin care un bărbat din Provița de Jos sesiza că persoane necunoscute ar fi sustras din locuința sa patru anvelope de iarnă, două televizoare, un laptop, tre covoare și o borsetă, în valoare totală de aproximativ 4.000 lei.
Polițiștii nu numai că au reușit identificarea celor cinci tineri, dar au recuperat în totalitate și bunurile furate, pe care le-au restituit proprietarului.
Față de cei cinci tineri s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina în vederea luării de măsuri preventive. Cei cinci tineri sunt acuzați de furt calificat și tăinuire.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...