La data de 23 noiembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au pus în executare 19 mandate de percheziție domiciliară și 26 de mandate de aducere, în județul Prahova, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, deținere și trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada august - noiembrie 2023, mai multe persoane ar fi exploatat persoane vătămate majore, prin determinarea sau obligarea la practicarea prostituției, în scopul obținerii de foloase materiale.
În aceeași perioadă, ar fi procurat și deținut droguri de risc și mare risc, precum și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, în scopul comercializării, dar și pentru consumul propriu, fără drept.
Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea se realizează cu sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

Apariție surpriză la ședința ordinară a Consiliului local Câmpina de joi seara - fostul consilier local Liviu Briciu.

Ședința Consiliului Local Câmpina de joi seară a fost una destul de tensionată... În actuala Legislatură este prima dată când consilierii unui partid părăsesc sala în semn de protest față de felul în care este condusă ședința Consiliului Local.

Primăria Câmpina a transmis un comunicat privind impunerea unor noi restricții de circulație pe Strada Orizontului, în perioada 2 - 20 noiembrie.

Skate parkul din Câmpina a fost una dintre mândriile primarului Horia Tiseanu. A fost inaugurat în septembrie 2018 și a costat aproximativ 474.000 lei de la bugetul local (aproximativ 100.000 euro la momentul respectiv), fiind primul skate park construit în județul Prahova.