Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis pe numărul de whatsapp 0733.388.425 această imagine surprinsă în week-end chiar în fața intrării în centrul comercial Kaufland, din Câmpina.
După cum se poate vedea clar din imagine, mașina respectivă a parcat chiar în curba din fața intrării, blocând aproape total zona respectivă. Acum, faptul că mașina respectivă operează curse ale unei companii de transport persoane nu este nicio scuză, dimpotrivă, ar putea fi chiar o circumstanță agravantă, pentru că se presupune că vorbim despre șoferi profesioniști, cărora, zilnic, zeci, poate sute de persoane, le încredințează viața. Acum, nu este vorba neapărat de riscul unei amenzi sau de spaima de a fi prins de Poliție, dar - ce părere aveți? - o chestiune așa de obraz, de minim respect față de ceilați oameni, ar putea fi?!
Vă reamintim că, dacă surprindeți imagini pe care doriți să le aduceți la cunoștința publicului larg sau a autorităților, ni le puteți transmite pe whatsapp, la numărul 0733.388.425.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute... Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora...

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...

Aproape orice proiect major, preluat de la fosta administrație și care acum ar trebui să fie aproape de finalizare, ridică numeroase probleme. Lucrările de eficientizare energetică de la Spitalul Municipal Câmpina nu fac excepție...