CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Universul lui Cezar Petrescu, la Bușteni, în casa memorială care astăzi îi poartă numele

- Social -

Cezar Petrescu este una dintre personalitățile culturii române care, asemeni lui Ion Heliade Rădulescu, Constantin Istrati sau Nicolae Grigorescu, a ales să părăsească Bucureștiul pentru a se stabili pe Valea Prahovei. Dacă ceilalți trei au ales Câmpina, Cezar Petrescu, din dorința de a avea un loc liniștit, unde să poată lucra, și-a cumpărat o casă la Bușteni. Asta se întâmpla în iunie 1937. Aici, la Bușteni, în superba casă devenită ulterior Muzeul Memorial “Cezar Petrescu”, scriitorul a trăit 24 de ani. Astăzi, 9 martie 2021, se împlinesc 60 de ani de când Cezar Petrescu a trecut în lumea de dincolo.

Cezar Petrescu s-a născut în comuna Cotnari, județul Iași, la 1 decembrie 1892. A studiat la Roman și la Iași, obținând o licență în drept în anul 1915. Apoi s-a mutat la București, unde s-a afirmat ca mare gazetar, dar unde a fost și cofondator sau fondator al revistei “Gândirea” și al ziarelor „Cuvântul” și „Curentul”, apoi director la “România literară”. Opera lui Cezar Petrescu cuprinde peste 70 de volume publicate: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică. Între anii 1927-1928 a scris cel mai cunoscut roman al său, „Întunecare“, care i-a dus și Premiul Național pentru Literatură. După ce așterne pe hârtie „Duminica orbului“, „Orașul patriarhal“ și „Aurul negru“, pe când avea 45 de ani, romancierul și-a îndeplinit un vis al tinereții sale, acela de a cumpăra o casă în provincie. În 1937, a cumpărat casa de la Bușteni și timp de peste două decenii, retras în tihna munților, Cezar Petrescu a scris multe romane, în special literatură pentru copii: „Cocârț și bomba atomică“, „Neghiniță“, „Iliuță copil“, „Omul de zăpadă“ etc. Asta după ce, în 1931, publicase emoționanta poveste a lui “Fram, ursul polar”.
După încetarea din viață a scriitorului (1961), surorile sale au donat statului casa cu tot ce se afla aici, înzestrând-o suplimentar cu un număr impresionant de documente originale. Oferta a fost condiționată de realizarea unui așezământ de cultură, ceea ce s-a și întâmplat, Muzeul Memorial “Cezar Petrescu” fiind deschis șase ani mai târziu, la 17 decembrie 1967. Astăzi, muzeul de la Bușteni este secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.

Interiorul muzeului, care păstrează neștirbit vechiul stil: mobilier rustic, scoarțe vechi, ceramică românească, statui și tablouri, peste 10.000 de volume și reviste - toate donate de urmași - dezvăluie la Cezar Petrescu două trăsături majore: prețuirea pentru arta populară și marea sa pasiune pentru carte. De la intrare ne întâmpină semnele prieteniei lui Cezar Petrescu cu artiști plastici de seamă ai epocii: statuile celor trei martiri - Horia, Cloșca și Crișan - unicate, semnate de sculptorul Oscar Han și tablouri de Iser, Demian, Jiquide, Theodorescu-Sion etc. Așezarea unor asemenea piese de artă la loc de cinste în refugiul său de creație este o mărturie a celor două sentimente ce caracterizează între altele pe Cezar Petrescu omul și scriitorul: dragostea de neam și țară și gustul artistic. Un alt amănunt tot atât de caracteristic pentru Cezar Petrescu este dragostea pentru mama sa, care și-a petrecut sub acest acoperiș ultimii 14 ani de viață. Sufrageria ilustrează, mai mult decât celelalte încăperi, dragostea scriitorului pentru arta populară, precum și bunul său gust. Obiectele expuse aici au fost selecționate și așezate chiar de scriitor: mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă. Două tablouri „Flori galbene" și „Cap de maramureșan" de pictorul Bilțiu-Dăncuș completează acest interior. Mobilierul din biroul de primire - comandat special după gustul scriitorului - covorul de cel mai autentic stil oltenesc, perdelele lucrate pe pânză topită sunt încă o dovadă de dragoste pentru arta românească.
Este o casă aranjată simplu, în stil românesc, singura modificare făcută fiind expoziția documentară, acolo unde, în vremea când Cezar Petrescu locuia aici, erau două dormitoare, cel al mamei şi cel al soţiei. Pe masa de lucru de pe verandă este ultimul articol rămas neterminat , “După dezbateri , faptele”, iar alături, pe măsuţa rotundă, veghează şi azi serviciul de cafea, alături de ţigări şi medicamente.
Muzeul Memorial „Cezar Petrescu" din Bușteni rămâne o atracție turistică pentru toți cei care își îndreaptă pașii pe Valea Prahovei, dar și o aducere aminte și actualizare a vastei personalități a marelui scriitor Cezar Petrescu, care continuă să reprezinte un important reper în cultura românească. „Aici, sub cerul acesta pur, Cezar Petrescu a cinstit, ca într-o ceremonie, arta, munca, dreptatea și omenia”, spune inscripția semnată de poetul Demostene Botez, care-l întâmpină pe vizitator la intrare. 

(Material realizat cu sprijinul muzeografului Ilinca Grigorescu - 
Muzeului Memorial “Cezar Petrescu” Bușteni)


09 Mar 2021 11:55 4656 vizualizari


Comentarii






945 vizualizari 19 Oct 2026 12:06 Cutremur de magnitudine 4,9 grade, resimțit inclusiv la Câmpina și în localitățile din jur

Cutremur de magnitudine 4,9 grade, resimțit inclusiv la Câmpina și în localitățile din jur

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

citeste mai mult
2761 vizualizari 17 Oct 2026 21:48 Primul centru regional de sterilizări a fost inaugurat la Cornu. O investiție exclusiv privată, realizată de Asociația “Arca lui Norocel” și partenerii săi din Germania

Primul centru regional de sterilizări a fost inaugurat la Cornu. O investiție exclusiv privată, realizată de Asociația “Arca lui Norocel” și partenerii săi din Germania

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

citeste mai mult
4678 vizualizari 17 Oct 2026 15:57 Efectele problemelor economice la Câmpina: la câteva zile se mai închide câte un spațiu comercial!

Efectele problemelor economice la Câmpina: la câteva zile se mai închide câte un spațiu comercial!

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

citeste mai mult
530 vizualizari 17 Oct 2026 11:05 Oportunitate pentru Prahova: peste 13 milioane de euro pentru comunități de energie

Oportunitate pentru Prahova: peste 13 milioane de euro pentru comunități de energie

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV