În condițiile în care controalele polițiștilor în trafic sunt tot mai dese, a te urca la volan fără a avea permis și sub influența băuturilor alcoolice este o dovadă de... cel puțin inconștiență.
S-a întâmplat și la Câmpina marți, 3 iunie, în jurul orei 18.30, pe Strada Voila.
Polițiștii câmpineni au observat un autoturism al cărui conducător auto avea un comportament neadecvat în trafic. Având în vedere acest aspect, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, moment în care au efectuat semnale regulamentare de oprire cu ajutorul mijloacelor acustice și luminoase, conducătorul auto neconformându-se, continuându-și deplasarea.
Ulterior, acesta a fost oprit, la volan fiind identificat un bărbat de 28 de ani, domiciliat în localitatea Berceni, stabilindu-se faptul că nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,06 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

O ordonanță de urgență a Guvernului Niculescu, cu efecte restrictive în privința cheltuirii banului public a dus la suspendarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 la Câmpina.

În Câmpina sunt montate pe la majoritatea intersecțiilor indicatoare cu numele străzilor. Unele sunt mai strâmbe, altele mai deteriorate, pe altele s-au lipit tot felul de abțibiduri, dar unul dintre ele este chiar...

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.