Odată cu răcirea vremii a reapărut în actualitate furtul de arbori, fiind destule persoane care își încălzesc locuințele cu lemne.
Astfel, în ultimele zile, polițiștii au depistat mai multe situații de acest gen la Șotrile și Provița de Jos.
Astfel, au depistat un tânăr de 21 ani din comuna Șotrile, care transporta o cantitate de material lemnos cu ajutorul unui vehicul, pentru care nu s-a putut face dovada provenienței. La solicitarea organelor de poliție, la fața locului s-a prezentat un reprezentant al ocolului silvic competent teritorial, care, în urma inventarierii și cubajului materialului lemnos, a stabilit că este vorba despre un volum de 0,600 mc lemn esență fag.
În urma verificărilor efectuate, asupra persoanei în cauză a fost identificat un motoferăstrău electric, susceptibil a fi fost utilizat la săvârșirea faptei, bun care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, în conformitate cu prevederile legale privind mijloacele materiale de probă. Totodată, materialul lemnos a fost ridicat și lăsat în custodia ocolului silvic, până la definitivarea cercetărilor.
Polițiștii continuă cercetările în vederea clarificării tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furtul de arbori, faptă prevăzută de Legea nr. 331/2024.
De asemenea, polițiștii au mai depistat alte două atelaje hipo încărcate cu material lemnos, de esență paltin, conduse de doi bărbați, pe raza comunei Provița de Jos. La solicitarea polițiștilor, la fața locului s-a prezentat un reprezentant al ocolului silvic, competent teritorial, care, în urma inventarierii și cubajului materialului lemnos, a stabilit că este vorba despre un volum de 0,300 mc lemn esență paltin. Și în aceste cazuri s-au luat aceleași măsuri.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Pe rolul Judecătoriei Câmpina (foto) s-a aflat un dosar în care un bărbat era acuzat de o femeie de lovire sau alte violențe. Procesul a durat aproape un an, dosarul fiind înregistrat în decembrie anul trecut.

Asociația 21 Decembrie 1989 și Seniorii Ligii Studenților îi solicită președintelui României, Nicușor Dan, inițierea unui dialog instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind agenții, colaboratorii și informatorii poliției politice comuniste din perioada 1945-1989.

În cursul serii de vineri, 6 noiembrie, în incinta unui service din Bănești, o mașină a luat foc.

Din informațiile prezentate până acum în media ungară, aparatul de securitate comunist ungar avea persoane în evidențe în 16 domenii sociale și profesionale.