CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

La Câmpina, încă un caz de șofer prins la volan sub efectul substanțelor psihoactive

- Actualitate -

La Câmpina, încă un caz de șofer prins la volan sub efectul substanțelor psihoactive

Semnalam,în urmă cu numai câteva zile, o înmulțire alarmantă a cazurilor de șoferi depistați la volan sub efectul substanțelor psihoactive. Luni, 7 martie, în jurul orei 8.00, un alt șofer câmpinean, de numai 26 de ani, a fost, de asemenea, depistat pozitiv la substanțe psihoactive, cu aparatul DrugTest, într-o acțiune de rutină a polițiștilor câmpineni.

Mașina condusă de tânărul câmpinean a fost oprită pe Strada Republicii din zona centrală a Câmpinei și, având în vedere faptul că băiatul manifesta un comportament ciudat, a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism. Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
Purtătorul de cuvânt al IJP Prahova a anunțat că în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

(Foto cu caracter ilustrativ)


08 Mar 2022 19:05 3214 vizualizari


Comentarii






  • 08.03.2022 20:25 A. V Țineți minte când semnala Dragomir Enache ca tinerii au apucături gen alcool droguri în Câmpina și alții ii ziceau sa o lase la punctu mort. La fel și după ce nu a mai fost calea ferata pana sa asfalteze trecerea. Sa ascundă gunoiul sub preș. Unii de 30 ani nu au fost deranjați ca au cotizat. Și asa au ajuns în top 300.La cati intelectuali și câștigători la loto are Câmpina a făcut vreunu ceva benefic comunității.....
237 vizualizari 19 Oct 2026 22:02 Noi reglementări privind construcțiile pentru realizarea cărora care nu este necesară obținerea unei autorizații

Noi reglementări privind construcțiile pentru realizarea cărora care nu este necesară obținerea unei autorizații

Primăria municipiului Câmpina a prezentat o parte dintre modificările aduse odată cu aprobarea Legii nr. 169/ 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

citeste mai mult
368 vizualizari 19 Oct 2026 20:08 Primăria Câmpina atenționează asupra situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire

Primăria Câmpina atenționează asupra situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire

Odată cu apariția Legii nr. 169/ 10 august 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, Primăria municipiului Câmpina atrage atenția asupra necesității reglementării situației construcțiilor edificate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei de construire pentru care sunt prevăzute condiții și termene pentru regularizarea și intrarea în legalitate a acestora.

citeste mai mult
3252 vizualizari 19 Oct 2026 12:56 Nu uitați! Marți, 20 octombrie 2026, se oprește apa în mai multe zone din Câmpina

Nu uitați! Marți, 20 octombrie 2026, se oprește apa în mai multe zone din Câmpina

Societatea Hidro Prahova informează abonații din Câmpina că marți, 20 octombrie 2026, în intervalul orar 8.00-12.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar în mai multe zone ale municipiului, pentru executarea unor lucrări de intervenție la rețeaua de distribuție.

citeste mai mult
6575 vizualizari 19 Oct 2026 12:32 Pe strada Cuza din Câmpina, NU a fost niciun urs. Cei care au apelat la 112 primiseră o fotografie realizată cu IA

Pe strada Cuza din Câmpina, NU a fost niciun urs. Cei care au apelat la 112 primiseră o fotografie realizată cu IA

De la o glumă proastă s-a ajuns să fie alertat un întreg oraș.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV