O parte a tezaurului Poloniei a fost depozitată temporar în Câmpina. O poveste adevărată despre secrete din cel de-al doilea război mondial

- Eveniment -

Câmpina are, în cele peste cinci secole de existență atestată documentar, o sumedenie de povestiri, unele foarte cunoscute, intrate în folclorul local, altele mai puțin sau chiar deloc cunoscute. Din această din urmă categorie face parte și un eveniment petrecut în toamna anului 1939, imediat după izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Polonia a apelat la România pentru a-și salva tezaurul, iar o parte din acel tezaur a poposit câteva zile și la Câmpina, în curtea casei bunicilor lui Șerban Băleanu, cunoscutul co-autor al mai multor volume despre istoria Câmpinei. 

Șerban Băleanu a acceptat să ne povestească acest episod mai puțin cunoscut, al tezaurului Poloniei și cum a ajuns o parte din acest tezaur la Câmpina, așa cum l-a aflat la mama sa.
”Polonia a apelat la România pentru a trece tezaurul pe teritoriul nostru, spre Constanța și apoi pe mare spre Anglia, dar și spre alte zări. A fost o operațiune foarte complicată, aș spune eu astăzi, pentru că, să ne imaginăm, în anul 1939 România era într-o alianță cu Germania. Polonezii au apelat la toate relațiile lor și au împărțit acest tezaur pentru a fi transportat pe mai multe căi. Unul dintre aceste trasee a trecut și prin Câmpina. Întâmplarea a făcut ca acest transport să fie intermediat prin prietenia dintre prințesa Alice Cantacuzino, moștenitoarea lui Cantacuzino ”Nababul”, și principele Potoki, primarul de atunci al Varșoviei. Era o relație de familie și aveau încredere unii în alții. La vremea respectivă, soțul prințesei Alice Cantacuzino era nimeni altul decât unchiul mamei mele, fratele bunicii mele și s-a luat decizia de a adăposti tezaurul la Câmpina și nu la domeniul de la Florești, care era mult mai expus. Soțul prințesei Alice, colonelul Lupoaie, era comandantul jandarmilor din județul Prahova, iar bunicul meu era, la momentul respectiv, viceprimar al Câmpinei. Niște soldați de încredere aduși de colonelul Lupoaie au săpat o groapă în curtea casei bunicului meu și au fost depozitate la adăpostul nopții mai multe lăzi. A doua zi, bunicul meu s-a dus la grădinarul orașului, Molnar, de unde a cumpărat câțiva arbuști pe care i-a plantat pe locul respectiv, pentru a masca acea zonă. La fel de discret, după câteva zile, lăzile au fost scoase și și-au continuat drumul la Constanța, unde au ajuns cu bine”, ne-a povestit Șerban Băleanu. (video)
Acum, un alt subiect legat de această istorie este cea a discreției totale, având în vedere contextul istoric de atunci, dar și cel de după război, până în 1989. ”Ceea ce m-a frapat din momentul în care eu am aflat de la ai mei această poveste cu tezaurul a fost discreția absolută în care s-a păstrat acest secret vreme de 50 de ani. Mie mi-au spus doar după 1990... Au păstrat toți acest secret cu foarte multă încredere unii în alții. După ce am aflat, m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă nemții ar fi aflat, prin anii '40-'44, de acest lucru. Nici nu vreau să mă gândesc. Sau, și mai grav, după anul 1948, când dacă acest eveniment s-ar fi aflat, ce urmări groaznice ar fi avut pentru familia mea?!” (video)

Povestea tezaurului Poloniei este fabuloasă. După invazia hitleriștilor, polonezii au încercat să salveze tot ce se putea salva din calea nemților, iar tezaurul lor național trebuia salvat cu orice preț. Ce însemna acest tezaur? Mai întâi era tezaurul statutului, adică 1.091 lăzi cu lingouri de aur și 95 de saci cu monede de aur, însumând 79,5 tone de aur, care valorau 87 milioane dolari americani. Apoi, mai era tezaurul din Castelul Wawel din Cracovia, care conținea obiecte de valoare inestimabilă: Spada Încoronării (care fusese folosită la ceremonile de încoronare dintre 1320 și 1764), spada cu teacă, centura și pălăria din catifea neagră ornată cu perle, primite de Regele Jan Sobieski de la Papa Inocențiu al XI-lea, după victoria de la Viena, din anul 1683; 136 de tapiserii imense din secolul al XVI-lea, cusute cu fir de aur și argint; armuri medievale, ceasuri vechi, primele documente scrise în limba polonă, partituri ale lui Chopin, o Biblie tipărită de Gutenberg în anul 1455 și multe altele, care au fost încărcate în 20 de lăzi metalice și șapte cilindri metalici pentru tapiserii. Toate aceste bunuri din tezaurului statului și tezaurul din Castelul Wawel din Cracovia au fost împărțite în mai multe părți și scoase din țară, pentru a fi salvate de naziști. Una dintre aceste părți a tezaurului a trecut prin Câmpina, spre Constanța, de unde a fost transportată apoi în Franța. O altă parte a fost depozitată la Mănăstirea Tismana. La finalul războiului, Polonia și-a recuperat în totalitate tezaurul, spre deosebire de România...
Nu știe nimeni ce era în lăzile care au poposit la Câmpina, dar cu siguranță aceasta rămâne una dintre cele mai interesante povești din Câmpina secolului trecut.