Mircea Cosma, condamnat la opt ani de închisoare. Vlad Cosma - cinci ani de închisoare. Decizia nu este definitivă

Actualitate (Categoria articolului)

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis astăzi condamnarea la opt ani de închisoare cu executare pentru fostul președinte al Consiliului Județean Prahova - Mircea Cosma și condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare pentru fiul acestuia, deputatul Vlad Cosma. Decizia nu este definitivă, persoanele condamnate putând face apel în termen de zece zile de la comunicare.

Mircea Cosma și Vlad Cosma au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Ploiești, sub control judiciar, pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu, respectiv trafic de influență, dosarul aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție din aprilie 2014. Instanța s-a pronunțat astăzi, menținând și măsura sechestrului asigurator instituit de DNA pe bunurile inculpaților. În același dosar au mai fost condamnați Răzvan Alexe - doi ani și șase luni închisoare și Daniel Adrian Alixandrescu - șase ani închisoare.
Potrivit DNA, în perioada 2010-2013, Mircea Cosma a derulat o activitate infracțională de natură a prejudicia bugetul public al județului Prahova în favoarea unor interese private, antrenând într-un circuit ilicit, susținut de reprezentanții unor societăți comerciale favorizate (denunțătorii în cauză), mai multe persoane printre care și fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma. 

Iată Minuta ședinței de astăzi de la Înalta Curte:

'Admite cererea formulată de inculpatul Alexe Răzvan de judecare conform procedurii simplificate prevăzute de art. 375 C.p.p. rap. art. 374 al. 4 C.p.p. 1.În baza art. 257 C.p. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptelor) cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. anterior (trei acte materiale) cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 5 al. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 375 C.p.p. rap. art. 374 al. 4 C.p.p. Condamnă pe inculpatul Alexe Răzvan la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 66 C.p. anterior Aplică inculpatului Alexe Răzvan şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. anterior pe o durată de 2 ani. În baza art. 255 C.p. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptelor) cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. anterior (trei acte materiale) cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 5 al. 1 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p., art. 375 C.p.p. rap. art. 374 al. 4 C.p.p. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a C.p. anterior, art. 34 lit. b C.p. anterior, Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Alexe Răzvan în pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. anterior pe o durată de 2 ani. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 C.p. anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C.p. anterior, Deduce din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 12.11.2013 la 10.03.2014 şi perioada arestului la domiciliu de la 11.03.2014 la 08.12.2014 inclusiv. 

2. În baza art. art. 291 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 lit. a din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. (3 acte materiale) şi a art. 5 alin. 1 C.p Condamnă pe inculpatul Cosma Vlad Alexandru la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 66 C.p. Aplică inculpatului Cosma Vlad Alexandru şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g şi k C.p. pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 C.p. Aplică inculpatului Cosma Vlad Alexandru pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g şi k C.p 

3. În baza art. 254 alin. 1 C.p. anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior (trei acte materiale) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000(forma în vigoare la data comiterii faptelor) şi art. 5 al. 1 C.p. Condamnă pe inculpatul Cosma Mircea la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II -a, lit b şi c C.p. anterior În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptelor) rap. la art. 248 şi art. 2481 C.p. anterior cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. anterior şi art. 5 al. 1 C.p. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a , lit b şi c C.p. anterior În baza art. 33 lit. a C.p. anterior, art. 34 lit. b C.p. anterior, Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Cosma Mircea în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p. anterior Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p. anterior, pe durata prevăzută de art. 71 C.p. anterior, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C.p. anterior Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Cosma Mircea perioada reţinerii de la 11.02.2014 la 12.02.2014. 

4. În baza art. art. 254 alin. 1 C.p. anterior cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior (trei acte materiale) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptelor)şi art. 5 al. 1 C.p. Condamnă pe inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian la pedeapsa principală de 4 închisoare şi la pedeapsa complementară de 4 ani de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a , lit. b şi c C.p. anterior În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data comiterii faptelor) rap. la art. 248 şi art. 2481 C.p. anterior cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. anterior şi art. 5 al. 1 C.p. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p. anterior În baza art. 33 lit. a C.p. anterior, art. 34 lit. b C.p. anterior, Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian în pedeapsa cea mai grea respectiv pedeapsa principală de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi c C.p. anterior. În baza art. 88 C.p. anterior Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Alixandrescu Daniel Adrian perioada reţinerii de la 11.02.2014 la 12.02.2014 şi perioada arestului la domiciliu de la 13.02.2014 la 25.02.2015 inclusiv. Constată că Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Prahova – prin Consiliul Judeţean Prahova, nu se constituie parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 118 lit. e C.p. anterior cu raportare la art. 257 al. 2 C.p. anterior. Dispune confiscarea de la inculpatul Alexe Răzvan a sumei de 1.260.042,85 lei. În temeiul art. 112 lit. e C.p. cu raportare la art. 291 al. 2 C.p. Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Vlad Alexandru a sumei de 1.260.042,85 lei. În temeiul art. 118 lit. e cu raportare la art. 254 al. 3 C.p. anterior Dispune confiscarea de la inculpatul Cosma Mircea a sumei de 1.890.064,27 lei. Dispune confiscarea de la inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de 130.000 lei. În temeiul art. 118 lit. e C.p. anterior. Dispune confiscarea de la fiecare din inculpaţii Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian a sumei de câte 1.816.821,49 lei. Menţine măsura sechestrului asigurător instituit în cauză prin ordonanţa nr. 183/P/2013 din 28.02.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru, Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian. Obligă pe fiecare din inculpaţii Cosma Vlad Alexandru, Cosma Mircea şi Alixandrescu Daniel Adrian la plata sumei de câte 10.000 lei cheltuieli judiciare statului. Obligă pe inculpatul Alexe Răzvan la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli judiciare statului. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare din cei patru inculpaţi, rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. 
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.'

5799 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Ion Dandoaselea 04.11.2016 11:29 Oare la 'mititica' I-or imparti pe culori politice? Ca acum merg astia doi, vine imediat si al nostru din Campina. Sa nu iasa cu scandal si acolo ...

Actualitate

3 vizualizari
19 apr. 2024 22:01

BEJ Prahova a respins contestația PSD privind numirea reprezentanților PNL în birourile electorale locale, inclusiv la Câmpina

În ziua desemnării reprezentanților partidelor politice în birourile electorale din fiecare localitate, PSD a depus o contestație. Contestația a fost formulată la nivelul fiecărei localități din Prahova, cu excepția comunei Izvoarele, dar având aceeași temă, a fost analizată la nivelul Biroului Electoral Județean Prahova.

59 vizualizari
19 apr. 2024 21:02

Biroul Electoral Câmpina a fost completat cu reprezentanții partidelor

În cursul zilei de vineri, 19 aprilie, conform calendarului electoral, a fost realizată completarea Biroului Electoral de Circumscripție Câmpina cu reprezentanții formațiunilor politice.

Alte stiri recente

517 vizualizari
19 apr. 2024 09:34

”Dosarele X” la AJF Prahova. O echipă a câștigat un meci fără a avea legitimațiile jucătorilor!

Orice scenariu de film oricât de SF ar fi, pălește în fața unor realități mioritice. Un exemplu recent a fost oferit de Asociația Județeană de Fotbal Prahova, care a reinventat legile și logica și ale cărei decizii sunt de domeniul... ”Dosarelor X”.

1411 vizualizari
18 apr. 2024 21:12

Patru noi titluri naționale pentru sportivii de la Barracuda Câmpina, la Naționalele de natație

După ce au făcut senzație în prima zi a Campionatului Național de Natație, care are loc la Otopeni, cu rezultatele lor excepționale, sportivii de la Barracuda Câmpina, pregătiți de profesorul Gabriel Cojocaru, au reușit și joi, 18 aprilie, în a doua zi a Naționalelor, performanțe remarcabile, inclusiv patru titluri naționale și alte două clasări pe podium.