Participanții la proiectul Erasmus intitulat ”All different, all equal”, găzduit de Școala Gimnazială ”B.P. Hasdeu” din Câmpina, au avut parte marți după-amiază de o mare surpriză. După ce s-au întâlnit la sediul Primăriei Câmpina cu primarul Alin Moldoveanu, la doar câteva ore, în sala Clubului AIKO Câmpina, s-au reîntâlnit cu Alin Moldoveanu în... kimono.
Copiii, dar și profesorii de la școlile partenere din acest proiect, din Spania, Italia și Franța, au fost entuziasmați să asiste la o demonstrație de arte marțiale oferită de sportivii de la Clubului AIKO Câmpina, pregătiți de sensei Gabriel Timofte, dar și la o demonstrație a lui Alin Moldoveanu. Mai mult, oaspeții au fost invitați la câteva mișcări de încălzire și au avut ocazia să primească o lecție de karate gratuită, cu câteva tehnici elementare din acest sport.
Alin Moldoveanu este maestru al sportului în arte marțiale, deținător al centurii negre 5 Dan și cel care a înființat Clubul AIKO, alături de alți doi colegi, prezenți și ei la această demonstrație, la începutul anilor 90.
Cu siguranță, dincolo de momentele clasice ale oricărui proiect de acest gen, pentru oaspeții Câmpinei din Spania, Italia și Franța, momentul demonstrației de arte marțiale susținută chiar de primarul Alin Moldoveanu vă rămâne printre amintirile deosebite ale experienței lor în România.

Proiectul cultural „Cusătură Națională” s-a încheiat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Centrul de Zi din Provița de Sus, cu un spectacol-lectură construit pornind de la istoriile cusătoreselor din comunitate și cu o masă comunitară la care au participat localnicii.

În Câmpina funcționează un nou cabinet medical pe Strada Griviței, nr. 2B, vis-a-vis de corpul principal al Liceului Tehnologic Energetic. Este vorba de un cabinet de ortopedie și traumatologie, unde consultațiile sunt acordate de dr. Bogdan Apipie (foto).

Casa Augsburg poate fi în orice moment alegerea ideală pentru organizarea unor evenimente, de la întâlniri restrânse, până la întruniri de afaceri, evenimente corporate, nunți, botezuri, aniversări, petreceri pentru copii. Momentele importante din viața noastră și a celor dragi devin aici, la Casa Augsburg, amintiri de neuitat.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.